Ierburile interzise s-au mutat în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dependenţii de droguri îşi fac rost de „marfă“ de pe internet sau de la dealerii care vând la colţurile blocurilor. Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat de la o ţigară cu plante. Poliţiştii susţin că nu au cum să monitorizeze fenomenul.

Seria intoxicaţiilor cu plante etnobotanice continuă şi după ce acestea au fost interzise de guvernanţi. În ultimele trei luni, Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ s-a confruntat cu cel puţin cinci cazuri de tineri ameţiţi de fumul ţigărilor cumpărate de pe net sau de la dealerii din stradă. „Băiatul care a venit la Urgenţe acum două zile a fost consultat de medicii de aici şi s-a constatat o stare generală proastă, ameţeli şi agitaţie. Acesta a fost îndrumat spre Secţia de Psihiatrie pentru a i se acorda ajutor de specialitate“, a declarat Gabriela Chitoşca, reprezentantul Serviciului de Primiri Urgenţe din cadrul SJU Neamţ.


Liber la ierburi pe net


Deşi s-au închis buticurile cu plante etnobotanice interzise, dependenţii de droguri tot găsesc de unde să-şi procure ierburi.
„Cei care nu au apucat să-şi facă stocul cumpără de pe net sau de la cunoscuţi. De pe internet este mai simplu pentru că nu rămâi dator la nimeni. Dacă ai bani îţi iei, dacă nu, stai acasă liniştit“, spune Ovidiu, un fumător în vârstă de 21 de ani. Odată cu lacătele care au blocat accesul liber în buticurile cu ierburi uşoare, dealerii şi-au restrâns oferta, dar au crescut preţul. „Acum le iau mult mai scump, dar sunt şi mai tari ca înainte. Dacă înainte găseai la 20-30 de lei, acum preţul e de 50 de lei pentru jumătate de gram. Nu le consum des, dar dacă vreau să-mi fac un moft nu mă gândesc de două ori“, a spus şi Irinel Luca.


Monitorizare fără efecte


În tot acest timp, autorităţile nu au cum să intervină pentru eradicarea fenomenului. „Noi putem acţiona atunci când avem o sesizare, nu putem merge într-un control fără un temei“, a declarat Nicoleta Nica, director coordonator adjunct al OPC Neamţ.
Şi reprezentanţii Inspectoratul Judeţean de Poliţie susţin aproape acelaşi lucru ca inspectorii OPC. „Monitorizăm această activitate de comercializare a substanţelor interzise, iar dacă vom avea date că se vor scoate pe piaţă vom acţiona împreună cu Garda Financiară pentru a lua măsuri“, a declarat comisarul Aurelian Vasea Şoric, şeful Poliţiei nemţene.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată