Grădiniţele private, alternativă de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii părinţii plătesc oricât pentru ca micuţii lor să înveţe germană, dans modern, engleză, precum şi bunele maniere. Deşi costă aproape dublu faţă de „suratele“ de la stat, grădiniţele particulare punctează foarte bine la capitolul „ofertă educaţională“.

Pentru părinţii pietreni înscrierea copilului la grădiniţă înseamnă un dosar stufos, nervi şi emoţii comparabile cu cele de la Bac.

Există însă şi grădiniţele private, care-i scutesc de aceste inconveniente, dar contracost. Taxa lunară variază între 600 şi 950 de lei, pentru cei care aleg programul prelungit şi masa. Prin urmare, tariful minim este cel puţin dublu faţă de cel perceput de grădiniţele de stat.

Patronii se laudă însă că oferta lor educaţională este imbatabilă. În primul rând, la ei nu există înghesuială.

„Unul dintre punctele noastre forte este că nu încadrăm mai mult de 15 copii într-o singură grupă. Cele două educatoare reuşesc să-i supravegheze atent pe copii şi să le ofere atenţia necesară“, explică Ramona Nemţanu, directorul unei unităţi private.

Cursuri ca la facultate

Cei de la grădiniţele private  susţin că nu au timpi morţi. „În grila de zi cu zi avem incluse ore de engleză, dans, pregătire sportivă şi vizite la obiectivele turistice din oraş. În această vară vom începe cursuri de înot, toate acestea fiind incluse în taxa lunară, alături de toate rechizitele necesare“, completează Ramona Nemţanu. Părinţii care-şi duc deja copiii la privat nu regretă alegerea. „Înainte să-l aduc aici, era inclus într-o grupă de 30 de copii şi nu făceau decât să se uite la desene animate. Când am socotit toate costurile pentru materiale didactice, acuarele, creioane, jucării, fondul clasei plătit obligatoriu şi toate celelalte cerinţe am ajuns la concluzia că e la fel ca aici“, spune Marta Ciobanu, o mămică al cărui băiat de 3 ani şi şase luni învaţă la privat.

Unii pietreni s-au gândit deja să-şi transfere micuţii la grădiniţe private, după ce şi-au făcut calcule. „De la grădiniţă a venit de mai multe ori cu vânătăi sau cu hainele rupte. Nu ştiu când au timp să se lovească între ei. Plus că mai am şi o bonă care mă costă 500 de lei lunar pentru patru ore. La grădiniţă plătesc aproape 300 de lei. Abia ne mai descurcăm cu banii“, a povestit Irina Gherman, a cărei fetiţă este în grupa mică la o grădiniţă de stat din centrul oraşului.

În Piatra Neamţ există patru grădiniţe particulare autorizate să desfăşoare activităţi didactice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate