FOTO Puterea exemplului: angajaţii renovează pe cont propriu clădirea deteriorată a singurului cinematograf funcţional din Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Victor Purice pe schele, la cinema Dacia Panoramic Piatra Neamţ FOTO arhiva personală

Directorul Victor Purice şi cei patru angajaţi au pus schelele şi au reparat porţiunile deteriorate ale exteriorului clădirii în care funcţionează cinematograful Dacia Panoramic.

Dezamăgiţi de promisiunile neconcretizate ale RADEF (Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm), instituţie care administrează şi cinematografului Dacia Panoramic Piatra Neamţ, angajaţii au decis să repare de unii singuri clădirea în stare de degradare.

Directorul Victor Purice, împreună cu cei patru angajaţi ai cinematografului, a reuşit zilele trecute să execute lucrări în regim propriu la platoul de intrare, cu bani cheltuiţi din propriul buzunar.

„Am vrut să fac eu primul pas, pentru că văd că cei de la RADEF nu mişcă un deget. Am pus schele, am luat vreo 30 de saci de ciment, var, vopsea şi celelalte. N-am făcut un buget, dar cred că am cheltuit vreo câteva mii de lei de la mine, în condiţiile în care nu mi-am luat nici salariul pe o lună. Am facturat totul pe numele meu, nu-mi decontează nimeni. Am muncit împreună cu ceilalţi colegi şi am făcut curăţenie, cât de cât. Asta e, dacă-s nebun...nu ştiu câţi cinematografişti din ţară mai fac asta”, a declarat directorul Victor Purice.

În primăvara acestui an, au existat tentative de găsire a unor investitori în singurul cinematograf funcţional din Piatra Neamţ. Cei care s-au arătat iniţial interesaţi de acest proiect, oameni de afaceri din Israel, au renunţat însă la investiţie.

„Până nu văd ceva concret, nu mai cred nimic. Ar trebui o   investiţie de circa 300.000 de euro şi Dacia Panoramic ar ieşi un cinematograf  <bibelou>. Numai 100.000 de euro este necesar pentru instalaţia digitalizată de proiecţie a filmelor. Acum sunt ceva discuţii cu un partener german care să ne ajute, căutăm oameni serioşi pentru un asemenea proiect”, mai spune directorul Victor Purice.  

Cinematograful Dacia Panoramic funcţionează la cota de avarie. De la sistemul clasic de proiecţie s-a trecut pe sistemul blue-ray, cu filme pe DVD care au înlocuit pelicula, iar consumul de electricitate a scăzut la o treime. În plus, pentru a menţine conştiinţa pietrenilor că au în oraş un cinema, directorul instituţiei difuzează filme în unităţile de învăţământ.

Pe aceeaşi temă:

Cinematograful unde vezi filme cu pătura pe tine. Dacia Panoramic Piatra Neamţ pe lista campaniei „Salvaţi Marele Ecran”

Victor Purice, părintele filmelor din Piatra Neamţ

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice