FOTO Munca unei echipe de voluntari români în misiune umanitară în Nepal. Copiii, principalii beneficiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr cu experienţe de voluntariat în Nepal, Irak şi Grecia a mobilizat o echipă de români pentru o misiune de ajutorare a copiilor din Nepal.

După două expediţii făcute în 2015 şi 2016 în Nepal, Ionuţ Ursu, un tânăr implicat în activităţi de voluntariat, a revenit în această ţară cu grave probleme sociale pentru a ajuta copiii săraci.  

În cadrul unei campanii coordonate de asociaţia Volunteer for Life, pe care o conduce, Ionuţ Ursu a strâns de această dată o echipă de 21 persoane cu pregătire diversă în domeniul sănătăţii şi educaţiei, din diferite zone ale ţării.   

Aceştia au plecat spre Nepal pentru o misiune caritabilă programată să se desfăşoare în perioada 3 - 23 iunie. În această perioadă, membrii echipei vor înfiinţa două clinici medicale stomatologice şi două laboratoare de informatică în şcoli foarte sărace din două sate din Nepal.  

„Voluntarii expediţiei sunt în plină activitate în Kavre. Echipa medicală a început activitatea, consultând peste 300 de pacienţi, dintre care 242 au beneficiat de intervenţii stomatologice. În paralel a început şi instalarea unitului dentar. Membrii echipei educaţionale, împărţiţi în mai multe grupe, au înfiinţat un laborator de informatica şi au ţinut cursuri de informatică, biologie, geografie, psihoeducaţie, arte, sport, antreprenoriat, în cadrul şcolii Shree Parbati Higher Secondary School“, a fost primul mesaj transmis de membrii echipei româneşti din Nepal, pe 9 iunie. 

Un al doilea mesaj transmis la două zile distanţă, luni, 11 iunie, arăta că echipa medicală a consultat peste 1.000 de elevi din trei şcoli, a ţinut cursuri de igienă orală şi a făcut programările pentru intervenţii stomatologice.

„Medical camp-ul este suprasolicitat de copiii programaţi şi de adulţii care au aflat că medicii noştri sunt aici! Unii dintre oameni au venit chiar şi de la 3 ore de mers pe jos!“

Echipa de voluntari români, ajutaţi de profesorii care i-au inclus în orarul lor, a continuat cursurile în clasele copiilor care învaţă la şcoala din Kavre. 

„Copiii (adică băieţii) ne-au convins să programăm un meci de fotbal România-Nepal iar la trei dintre clase am introdus şi un curs despre voluntariat. Totodată, văzând condiţiile în care se învaţă, voluntarii au decis ca, împreună cu şcoala, să renoveze cel puţin două săli de clasă. Mulţumim tuturor susţinătorilor noştri: SC RIFIL SA, TEMAD Romania Consiliul Judeţean Neamţ, Dinamic 92, Distribution Clinica Dentară Dr. Trufaş, Himalaya Herbal Healthcare Romania“, au mai transmis voluntarii români. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete