Eminent ambasador, răpus de COVID-19. Momentele de cumpănă din viaţa sa: războiul din Vietnam, Securitatea şi un cumplit accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diplomatul a avut o carieră de peste 40 de ani în diverse state FOTO Facebook

Diplomatul Valeriu Arteni, fost ambasador plenipotenţiar al României în Republica Vietnam şi Coreea de Sud, a murit în urma infectării cu noul coronavirus.

Excelenţa Sa Valeriu Arteni, diplomat de carieră, o minte

sclipitoare după cum îl descriau cei care l-au cunoscut şi după cum o atestă studiile, a încetat din viaţă pe 18 ianuarie 2022, la Spitalul Judeţean Neamţ, acolo unde fusese internat de la finalul anului trecut, in preajma Crăciunului. 

Avea Covid-19, afecţiune de care a suferit şi soţia, Maria, dar aceasta s-a vindecat, fiind externată cu o zi înainte de moartea partenerului de viaţă, cel pe care l-a însoţit zeci de ani prin diverse ţări asiatice. Înmormântarea va avea loc pe 20 ianuarie, la Piatra Neamţ. 

Valeriu Arteni a reprezentat România ca ambasador

extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Vietnam şi Coreea de Sud, având şi alte funcţii în diverse state. S-a născut la 21 septembrie 1951 în Mărgineni, judeţul Neamţ, a absolvit Liceul „Calistrat Hogaş“ din Piatra Neamţ, promoţia 1970, iar în 1976 a terminat studiile Facultăţii de Litere de la Universitatea Naţională din Hanoi, Vietnam. 

A fost unul dintre cei mai merituoşi studenţi, la aniversarea centenarului Universităţii Indochineze, în 2006, fiind nominalizat drept unul din cei mai străluciţi 100 de absolvenţi. De altfel, pentru meritele sale, în 2019, i s-a atribuit titlul de Cetăţean de onoare al capitalei Hanoi, pentru contribuţia la dezvoltarea oraşului, fiind primul român care s-a bucurat de această onoare. 

Cu ani în urmă, Valeriu Arteni, povestea cum a ajuns în Vietnam. Dorea să studieze limba chineză, dar examen pentru această specializare se dădea o dată la doi ani, iar în 1971 nu s-a ţinut concursul. Aşa că a dat examen pentru limba arabă. Din 125 de candidaţi, au fost admise patru fete şi el, urmând un semestru la Facultatea de Litere din Bucureşti. Apoi i s-a prezentat o listă ţări în care putea să îşi continue studiile. 

Alegerea a fost Vietnam, cu toate că ţara din Indochina era în plin război. Nemteanul şi alţi 23 de studenţi străini au fost evacuati în Muntii Chinei, unde s-au hrănit cu ouă de raţă sălbatică şi cu lăstari de bambus. În februarie 1977, a terminat facultatea, a fost repartizat la Ministerul de Externe, iar în aceeaşi toamnă s-a întors ca diplomat, tot în Vietnam. 

Carieră diplomatică de excepţie 

Şi a urmat o lungă carieră în domeniu, perioadă în care a urmat diverse cursuri postuniversitare de comerţ exterior, cooperare economică internaţională, relaţii internaţionale şi limbi străine, vorbind la perfecţie araba, engleza, franceza, rusa şi coreeana. Între 1977 şi 1982 a fost ataşat cultural, de presă şi protocol la Ambasada României la Hanoi, iar din 1984 şi până în 1989 este ataşat la Direcţia Asia şi Orientul Mijlociu din MAE. 

Alte funcţii au fost în „relaţia“ cu Asia, Africa şi America Latină din MAE, prim-colaborator la Ambasada din Pakistan, pentru ca între 1994 şi 1999 să fie ambasador în Vietnam. Între 2003 şi 2007 este

ambasadorul României în Coreea de Sud. A mai fost, între 2008 şi 2012, ministru plenipotenţiar în Direcţia Asia Pacific, iar din 2012 şi până în 2019 însărcinatul cu afaceri al României în Vietnam şi

Regatul Cambodgiei. Din 2019 a fost consilier pentru politica externă la Camera Deputaţilor din Parlamentul României. 

A obţinut mai multe ordine şi medalii, preşedintele Republicii Vietnam, Ngyen Phu Trong, acordându-i Ordinul National „Huu Nghi“, cea mai înaltă distincţie oferită unui cetăţean străin, pentru cariera în

serviciul relaţiilor diplomatice. „Hanoi şi locuitorii săi vor aprecia întotdeauna munca domnului Arteni. Îmi exprim speranţa că distincţia aceasta va fi o sursă de încurajare pentru ca diplomatul român să contribuie şi în viitor la strângerea relaţiilor dintre cele două naţiuni“, declara  Nguyen Duc Chung, preşedinte Comitetului Municipal al Poporului din Hanoi, cu prilejul decernării titlului de cetăţean de onoare al capitalei vietnameze. 

Cu câţiva ani în urmă, Valeriu Arteni a fost foarte afectat de faptul că s-a încercat o discreditare a sa, apărând informaţii că ar fi colaborat cu Securitatea. La cererea MAE, Consiliului Naţional de Studiere a

Arhivelor Securităţii a precizat că diplomatul nu a avut de-a face cu fosta structură comunistă. Un moment de cumpănă din viaţa ambasadorului a fost în seara zilei de 16 august 2017. 

Era cu soţia în maşina unui preot din Piatra Neamţ, întorcându-se de la Mănăstirea Zosin, judeţul Botoşani, iar într-o intersecţie au fost implicaţi într-un grav accident. O neacordare de prioritate s-a

soldat cu şapte răniţi, între care doi copii, de 7, respectiv 9 ani. Doar preotul nu a suferit leziuni în urma impactului, restul fiind transportaţi la spital. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un uriaş combinat siderurgic este vândut ca fier vechi. Din mii de salariaţi, au mai rămas câteva sute FOTO

 

Ce a făcut un bătrân cu portofelul găsit. „Nu m-am gândit nicio clipă să procedez altfel“

Mai multe pentru tine:
Tabloul Mona Lisei ar putea avea propria cameră, la Muzeul Luvru
O femeie va fi judecată după ce și-a furat propria mașină de la amanet. Banii primiți nu au fost de ajuns
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
În Germania începe procesul grupului care plănuia răsturnarea parlamentului și uciderea cancelarului. Printre inculpați: un prinţ, un soldat, un astrolog şi o antivaccinistă
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
Aur, argint și bronz pentru România la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine