Dezastru după explozia unei butelii. O femeie din Neamţ a fost rănită, find internată în spital

0
Publicat:

O femeie a suferit leziuni grave, fiind internată în spital, după explozia unei butelii, care a provocat mari daune în locuinţa proprietarei cu domiciliul în localitatea Butnăreşti, comuna Secuieni, județul Neamț. Cazul s-a petrecut în dimineaţa zilei de ieri, 1 octombrie 2022.

Locuința a fost grav avariată de explozie FOTO ISU Neamț

În jurul orei 07.10, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea exploziei, la casa femeii din Neamț fiind direcţionate echipaje de la Detaşamentul ISU Roman şi de la Ambulanţă. A fost dezastru după explozia unei butelii, iar femeia, care are 63 de ani, a suferit leziuni, fiind internată în spital.

„A avut loc o explozie, neurmată de incendiu, iar în urma acesteia s-au prăbuşit un perete şi acoperişul. Explozia a surprins şi o femeie de 63 de ani, care a fost evacuată de rude până la sosirea forţelor de intervenţie. Victima, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare şi traumatisme, a fost dusă la Spitalul Roman”, a transmis ISU Neamţ.

Potrivit aceleiași surse, pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. Specialiștii au stabilit că explozia s-a produs din cauza acumulării de gaze provenite de la o butelie.

Astfel de cazuri pot avea, deseori, urmări catastrofale, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ recomandând populaţiei să nu utilizeze butelii care nu sunt prevăzute cu regulatoare de presiune sau ca ele să fie desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin firmei distribuitoare.

Indicat este ca recipientele cu gaz să nu fie utilizate în altă poziţie decât în cea verticală, să nu fie încălzite cu apă caldă, abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului. Buteliile nu trebuie amplasate lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare.

„Nu spălaţi buteliile în lichide corozive (sodă, leşie etc). Este strict interzis ca efectuarea etanşeităţii să se realizeze cu flacără deschisă. La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun“, arată specialiştii ISU.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări