Sfârşit tragic al unui român dat dispărut în Ungaria. Abia ieșit din spital, a murit într-un accident

0
Publicat:

Un român dat dispărut în Ungaria a sfârşit tragic. În drum spre Anglia, lui i s-a făcut rău și a fost internat într-un spital. Externat în aceeași zi, în 16 septembrie, bărbatul din Neamț a fost ucis într-un „eveniment rutier“ - după cum a transmis Poliția fără a da alte detalii.

Ioan Aanei a decedat în Ungaria FOTO Poliția Neamț
Ioan Aanei a decedat în Ungaria FOTO Poliția Neamț

„La data de 26 septembrie a.c., cadrele Serviciului de Investigaţii Criminale au fost informate de către autorităţile din Ungaria, că persoana în cauză a fost victima unui eveniment rutier, petrecut pe 16 septembrie, pe teritoriul statului vecin, în urma căruia a rezultat decesul“, a transmis IPJ Neamţ.

Nemţeanul care a sfârşit tragic este Ioan Aanei, în vârstă de 56 de ani. Pe data de 14 septembrie a plecat, împreună cu fiul său, cu un autocar spre Anglia, dar a doua zi, în Ungaria, bărbatului i s-a făcut rău şi a fost internat într-un spital.

A fost externat în aceeaşi zi şi de atunci familia nu a mai putut lua legătura cu el.

În aceste condiţii, pe 17 septembrie, Poliţia din Târgu Neamţ, oraşul în care domicilia bărbatul dat dispărut, a fost anunţată de ciudatul caz, cel care a făcut sesizarea fiind fiul. Acesta a dat detalii despre condiţiile în care tatălui i s-a făcut rău, solicitând efectuarea de cercetări pentru identificarea lui.

Au fost lansate trei ipoteze. Prima era că bărbatul ar fi pornit înapoi către domiciliul din România, iar a doua că şi-ar fi continuat drumul spre Anglia cu un alt mijloc de transport. A treia supoziţie, care, din nefericire s-a adeverit, a fost că bărbatul din oraşul de sub Cetatea Neamţ ar fi păţit ceva rău - suferind un accident mortal.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite