Descoperire epocală lângă Piatra Neamţ: un pandantiv vechi de peste 20.000 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectul de podoabă din piatră a fost scos la lumină în urma unor săpături arheologice efectuate în zona Bâtca Doamnei de către specialişti din Târgovişte.

Descoperirea a avut loc zilele trecute autorii fiind un grup de arheologi din Târgovişte, care desfăşoară un şantier paleolitic la Piatra Neamţ, în situl Poiana Cireşului, la vărsarea pârâului Doamna în lacul de acumulare cu acelaşi nume.

Este vorba de un pandantiv din piatră, gravat cu motive geometrice, recuperat dintr-un strat ce aparţine culturii gravetiene, vechi de peste 20.000 ani, vechime constatată prin datări radiometrice prin metoda C-14.

„S-au găsit doar trei în ţară până acum. În acest şantier au fost descoperite ca unicate un fluier, singurul descoperit până acuma în epoca gravetiană din România şi mai multe diafize care sunt gravate în acelaşi stil geometric” , a declarat profesorul universitar dr. Marin Cârciumaru.

În acelaşi sit, arheologii au descoperit şi mai multe unelte de silex, printre care o lamă de 11 cm.

Podoaba scoasă din situl de la Poiana Cireşului va ajunge la muzeul din Târgovişte, pentru că din această localitate se asigură fondurile pentru desfăşurarea lucrărilor. 

„Dincolo de frumuseţea obiectului, încă o dată se relevă de când erau locuite aceste locuri şi de către oameni creativi. Chiar dacă bijuteria va merge la Muzeul din Târgovişte sunt convins că vom găsi înţelegere şi, la un moment dat – aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri – vom putea să o expunem, pentru o scurtă perioadă, şi la Piatra Neamţ”, a declarat Gheorghe Dumitroaia, director al Complexului Muzeal Judetean Neamţ.

Şantierul arheologic de la Poiana Cireşului reprezintă cea mai important aşezare de Paleolitic Superior din România, şi una din cele mai importante din lume. Anii trecuţi, tot aici a fost descoperit şi un colier de melci foarte bine conservat. 

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană