De ce se opune un şef de Salvamont redeschiderii traseelor montane: „Nu luăm coronavirus de la urs, dar luăm de la unul şi altul veniţi pe munte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turişti la cascada Duruitoare, în masivul Ceahlău. FOTO: youtube.com

Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ, consideră că permiterea drumeţiilor montane după data de 15 mai este inoportună şi susţine că va crea multe probleme.

În contextul epidemiei de coronavirus, măsurile de relaxare şi trecerea de la starea de urgenţă la cea de alertă de pe data de 15 mai sunt aşteptate cu nerăbdare de unii şi cu reticenţă de alţii, pentru că este posibil să nu aducă nimic bun. Încă înainte de publicarea lor, acum câteva zile, diferite voci susţineau că, în anumite condiţii, măsurile puteau fi „relaxate“ înainte de jumătatea lunii mai. 

Astfel, în mediul online au apărut diverse luări de poziţie şi petiţii, care au strâns zeci de mii de semnături, cerându-se redeschiderea traseelor montane pentru drumeţii, cu respectarea unor reguli, argumentul fiind că ele sunt benefice în aceste vremuri tulburi pentru psihic şi sănătate. 

Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ şi persoana care coordonează de zeci de ani tot ce ţine de activitatea serviciului în masivul Ceahlău, dezaprobă total acest demers privind redeschiderea trasselor montane. 

„Părerea mea este că e prea devreme pentru relaxarea măsurilor, aş putea spune că e o situaţie hazardată având în vedere faptul că, în principiu, neamul românesc nu ţine cont de restricţii. Nu ar fi deloc indicat în acest moment ca în zonele montane să vină foarte mulţi turişti şi vreau să spun că anul trecut, în mai, au fost vreo 800. Eu cred că după 15 mai o să fie o relaxare totală şi nu o să se mai respecte nicio distanţare, practic unii s-au relaxat deja cu mult prea devreme decât ar trebui. Nu zic să nu se reia turismul, însă noi genetic nu respectăm nimic, nu suntem corecţi“, susţine Papalicef. 

Şeful Salvamont Neamţ conturează şi un tablou sumbru a ceea ce s-ar putea petrece. Relaxarea înseamnă că vor veni turişti în zona de munte, una în care populaţia este, în general, îmbătrânită şi vulnerabilă la îmbolnăviri, iar oamenii vor fi expuşi în condiţiile în care până acum, în multe localităţi din zona masivului s-a auzit de Covid 19  numai la televizor.

„Nu suntem încă în zona care să permită relaxarea“

„Nu este niciun caz în Ceahlău, nici în Huisurez (sat în comuna Dămuc, la poalele muntelui - n.r.) şi nici în alte zone. Au fost zone turistice închise, imobilele sunt la depărtare unul de celălalt, destul de

răsfirate şi iată că nu este nici un caz de îmbolnăvire“, spune şeful Salvamontului din Ceahlău. 

Cât despre ce va fi după data când întră în vigoare măsurile de relaxare, salvamontistul declară: „După data de 15 mai vor veni turiştii, vor veni în valuri şi va fi periculos. La acest moment situaţia în ţară nu este nici pe departe spre bine, sîntem pe un platou şi depinde de noi dacă în viitor curba va fi ascendentă sau în scădere. Ştiţi ce se va întîmpla pe 15 mai? Covid spune acum: «Pe 15 se bagă marfă nouă», asta va fi“. 

Şi continuă cu scenariul pe care îl vede după mijlocul acestei luni, cu turişti care vin cu maşina până la

baza masivului, apoi urcă, dar înainte de asta  nu vin de acasă, ci au fost la supermarket, la benzinării sau în pieţe. 

„Repet, populaţia din zona montană este îmbătrânită, cu comorbidităţi, vulnerabili şi va fi expuşi. Nu luăm coronavirus de la urs, dar luăm de la unul, altul cu care ne întâlnim pe munte. Eu punctez, nu suntem încă în zona în care să se permită relaxarea, în condiţiile în care nu se fac testări în masă, ca să nu mai spun că suntem în graniţă cu Suceava, care are cele mai multe cazuri de îmbolnăviri din ţară. S-a gestionat bine situaţia până acum şi acum se relaxează. Sper din suflet să nu am

dreptate şi nici cei care spun că data de 15 mai e periculoasă“, mai afirmă salvatorul montan. 

Crede că nici la capitolul cazare unităţile hoteliere şi pensiunile nu sunt încă pregătite să respecte anumite reguli de distanţare. La unele, intrarea la recepţie are câţiva metri pătraţi, iar contactul nu poate fi evitat. 

„Poate ar fi bine ca autorităţile să anunţe că aplică modelul suedez, fără restricţii, un fel de imunizare în masă, scapă cine poate, scapă cine vrea şi numai dacă respectă anumite restricţii“, conchide Papalicef.

Membru în International Commission for Alpine Rescue

Raul Papalicef, şeful Savamont Neamţ. FOTO: Facebook

Raul Papalicef conduce Salvamont Neamţ din 1993, implicându-se în crearea structurii, la acel moment pe bază de voluntariat. De profesie este medic şi economist, absolvind Universitatea „Cuza“ Iaşi, respectiv Management la Universitatea de Vest Timişoara. Nu şi-a dat examenul de stat în chirurgie în urma unui conflict cu tatăl său, profesor universitar, alegând să salveze vieţi altfel. E salvator montan profesionist, reprezentând România în cel mai înalt  for mondial, International Commission for Alpine Rescue. 

Împreună cu colegii sau singur a câştigat nenumărate competiţii de profil, în 1999 clasându-se pe III la Campionatele Internaţionale de Salvare Montană din Slovacia.

„A fost un parcurs greu, a fost un pionierat, nu-mi pare rău şi n-o să-mi pară niciodată. Nu cred că dacă aş fi urmat cariera medicală aş fi atins vreodată performanţele pe care le-am atins în salvarea montană şi din punct de vedere al cazuisticii, şi al implicării la nivel naţional şi  internaţional. Am ajuns în 2006 să reprezint România la cel mai înalt  for mondial, la ICAR, International Commission for Alpine Rescue, am văzut o lume întreagă, sunt în continuare membru la Comisii Terestre“, declara, pentru mesagerul.ro, Raul Papalicef.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort