De ce era atât de greu de cucerit Cetatea Neamţului. Secretele care făceau inexpugnabilă fortificaţia muşatină

Cetatea Neamţului a fost de-a lungul istoriei o fortificaţie aproape invincibilă, în primul rând graţie aşezării şi elementelor de construcţie folosite.

O analiză bine documentată a istoriei Cetăţii Neamţului este un subiect tratat pe larg în lucrarea „Reflecţii istorice privitoare la Cetatea Neamţului. Pagini de istorie militară medievală“ (2009), sub semnătura lui Vitalie Josanu. Autorul, comisar în cadrul IPJ Neamţ (şeful Serviciului patrimoniu cultural din cadrul Poliţiei Neamţ şi doctor în istorie, prezintă în detaliu aspecte inedite ale conflictelor armate din secolele XIV-XV, dar şi modul în care a fost gândită fortăreaţa pentru a face faţă duşmanilor care o asediau. 

În capitolul intitulat „Fortul rectangular” din studiul amintit, autorul notează că „Forturile muşatine din Ţara Moldovei, cu turnuri rectangulare interioare sau exterioare pe colţuri, au corespuns stadiului evolutiv al tehnicii de asediu, armamentului şi tacticilor militare de la finele secolului XIV”

O importanţă deosebită pentru a fi greu cucerite a avut-o modul de aşezare a acestor cetăţi, mai susţine Vitalie Josanu:

„Aşezate, de regulă, într-un cadru natural ce crea de la sine suficiente dificultăţi pentru asediatori şi construite din piatră, cu şanţuri adânci şi abrupte de jur împrejur, cetăţile moldoveneşti erau inexpugnabile. Ridicate la sfârşitul veacului al XIV-lea, acestea se situează cronologic la capătul unui amplu şi indelungat proces de încastelare a Europei, început în secolul XIII“

Cetate cucerită doar de două ori 

În ceea ce priveşte Cetatea Neamţului, autorul arată că aceasta constituie cel mai bine păstrat model de fortificaţie de la sfârşit de secol XIV: 

„Cetatea Neamţului reprezintă modelul cel mai bine păstrat al ceea ce este esenţial pentru o fortificaţie de piatră de la finele veacului XIV, un zid înalt şi gros, întărit cu turnuri pe colţuri şi dotat cu drumuri de strajă pe interior“

Referindu-se la raportul dintre fortificaţii şi spaţiul locuit, autorul notează că în general, locuinţele sunt reduse la minimul necesar, pentru a adăposti o garnizoană permanentă, camerele folosite în acest scop fiind adesea amenajate în turnuri sau în construcţii din lemn alipite curtinelor. 

„Garnizoana fortului muşatin de la Cetatea Neamţului era compusă, după unele estimări, din 70-80 de luptători, adăpostiţi în încăperile din turnuri iar în vreme de asediu, numărul apărătorilor se putea ridica la 200-300 de oameni“

În ce priveşte avantajul reliefului, se precizează că Cetatea Neamţului era aşezată pe un promontoriu cu pante abrupte, la o altitudine de circa 80 metri faţă de nivelul râului Ozana şi 450 de metri deasupra Mării Negre. 

„În acest sens, Dimitrie Cantemir observa că Cetatea Neamţului <este zidită pe un munte foarte înalt şi e atât de întărit din fire, încît pare să înfrunte orice atac vrăjmaş. A fost de multe ori atacată, dar n-a fost cucerită decît de două ori: o dată de turci, sub domnia lui Soliman (1538, n. Vitalie Josanu), şi o dată în vremurile noastre (1691, n. V.J.) de Ioan Sobieski, craiul Lehiei. Dar ea n-ar fi fost luată, dacă foamea nu i-ar fi silit pe cei cîţiva moldoveni aflaţi înăuntru ca s-o apere, s-o dea în mîinile leşilor, după o împresurare de mai multe zile>“.

Rolul podului curbat de la intrarea în cetate

Pentru a face faţă asediului cu tunuri, la Cetatea Neamţ s-au făcut o serie de modificari ale arhitecturii fortificate. 

„Fortul rectangular muşatin a suportat cateva modificari adăugându-se o nouă poartă în turnul de nord-est, fiind supraînălţate curtinele şi – în locul dependinţelor din lemn care au existat, probabil, între turnuri – s-au amenajat încăperi din piatră, mai sigure, urme ale boltirilor de cărămidă şi ale paturilor de boltă mai puteau fi <citite> si inainte de recenta restaurare. Tot atunci, se pare, a fost deschisa, in zidul de vest al fortului central, cu acces direct spre exterior, o portiţă de refugiu, cu boltire în arc frânt, de factură gotică. Aceasta – aflată puţin mai sus decât nivelul de călcare din interiorul cetăţii – era blocată, pe interior, de trei bârne, al căror locaş se mai păstrează în miezul zidăriei“.

Vizitatorii Cetăţii Neamţ nu au cum să nu remarce faptul că, spre deosebire de podul scurt şi drept de la Cetatea Sucevei, podul de acces este curbat şi mai lung. Autorul lucrării susţine că a fost intenţia clară de a lungi traseul, fapt care probează experienţa vastă a constructorilor lui Ştefan cel Mare. 

Vedere spre frontul de est al cetăţii FOTO Florin Jbanca

„Astfel, asediatorii care înaintau pe pod erau expuşi, pentru mai mult timp, tirurilor apărătorilor. Totodată, datorită poziţiei sale în raport cu fortificaţia, inamicii erau siliţi să schimbe armele de pe o mână pe alta, cele de apărare, pavezele, pe dreapta, iar cele de atac, pe stânga, devenind practic inofensivi. Din nou, se constată şi aici aplicarea unor principii defensive vechi, înregistrate şi explicate de arhitectul Vitruvius: 

Trebuie avută foarte mare grijă ca accesul celor care atacă zidurile să nu fie lesnicios (…). Planul trebuie conceput în aşa fel ca drumurile către porţi să nu fie directe, ci pe la stânga lor. Dacă se va face astfel, atunci partea dreaptă a celor ce se apropie, neacoperită de scut, va fi cea mai apropiată de zid (subl. V. J.)