De ce continuă să predea profesorul care a hărţuit sexual o elevă, numind-o „curvă“ şi „căţea“. Revolta părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mostră de mesaj trimis de profesor elevei de la seral FOTO Rise Project

Profesorul acuzat că a hărţuit sexual o elevă, jignind-o apoi grobian, mai predă la două şcoli, dar la una dintre ele părinţii au protestat public, spunând că nu-l mai vor la catedră.

Curg problemele pentru Cătălin Pipirigeanu, profesorul din Piatra Neamţ care este acuzat că a hărţuit sexual o elevă de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“, căreia îi cerea fotografii nud şi apoi a jignit-o grobian după ce tânăra l-a reclamat conducerii unităţii. 

În urma scandalului declanşat şi a demarării unei anchete disciplinare, cel în cauză şi-a dat demisia de la liceul menţionat, dar continuă să predea matematica la o şcoală din oraşul Bicaz şi una din comuna Dumbrava Roşie. La ambele a fost iniţiată o procedură pentru desfacerea contractului de muncă, însă lucrurile trenează nepermis de mult. 

„Profesorul Pipirigeanu are contract de muncă şi la Şcoala «Regina Maria» din Bicaz, şi la Şcoala Dumbrava Roşie. Nu putem ca într-o situaţie ca aceasta, deosebit de gravă, să trecem lucrurile cu vederea şi un astfel de cadru didactic să mai rămână în învăţământ. Am înţeles că şcolile unde predă s-au autosesizat şi au demarat  procedurile de desfacere a contractului de muncă, bazat pe încălcarea unor articole din Legea educaţiei, privitoare la comportamentul deviant al unui cadru didactic“, a declarat, pentru Monitorul de Neamţ, Mihai Obreja, inspector şcolar general. 

La unitatea din Bicaz, unde profesorul preda la o clasă de-a VIII-a, deja s-a constituit o comisie de cercetare în cadrul consiliului de administraţie, directoarea Elena Sasu afirmând că toţi colegii sunt de părere că modul cum s-a comportat încalcă normele de moralitate şi etică profesională, care sunt stipulate şi în Legea educaţiei. Respectiva comisie are la dispoziţie o lună de zile pentru a parcurge paşii legali necesari pentru a se dispune o sancţiune administrativă, care poate fi chiar desfacerea contractului de muncă.

Dincolo de acest aspect şi părinţii elevilor de la şcoala din Bicaz au luat atitudine când au aflat despre comportamentul deviant al celui care predă matematica. Au cerut conducerii ca el să nu mai fie primit în unitate, în caz contrar ameninţând că îşi vor muta copiii la alte şcoli. Numai că, acest lucru nu poate fi făcut decât cu respectarea unor etape procedurale. 

„Cu o handicapată curvă ca tine nu avem ce negocia“ 

Cât despre scandalul de la Liceul „Dimitrie Leonida“, profesorul Cătălin Pipirigeanu i-a cerut unei tinere de 21 de ani, să-i trimită poze nud iar după ce eleva de la seral a anunţat conducerea s-a dezlănţuit pe Facebook, „condamnând“ într-un limbaj vulgar faptul că a fost „pârât“ directoarelor şcolii. 

Mai rezultă din cele scrise că acel cadru didactic era ferm convins că nu a procedat greşit cerând liceencei o poză nud - „Credeam că trimiţi o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul“, atât timp cât convorbirile nu erau făcute la şcoală sau în timpul orelor, argumentând că oricum nu va păţi nimic. „Relaţia“ dintre ei a început pe Facebook, după ce tânăra a aceptat o „cerere de prietenie“, iar după dialoguri banale iată ce dorea cadrul didactic:

„Credeam că trimiţi o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul“, „Doar suntem adulţi, Suntem discreţi, ce naiba. Ai peste 18 ani? Şi eu! Ce coincidenţă! De ce te ascunzi după deget? O poză «incendiară» ar mai înfrumuseţa zilele mele de om trecut de 45. Mai am oleacă... vreo 20 de de ani şi aştept pensia“, sugerându-i-se că nu va avea probleme la matematică: „La mate nu am pus niciodată 2 şi 3 la elevele frumoase. Cel puţin nota 6, întotdeauna“. 

Şi revine cu alt mesaj: „Mulţumesc, apreciez... dacă vorbeai sincer, deja trimiteai o poză. Dar aşa... Ţi-e frică de mine, probabil. Sau de soţ. Sau de amant... Eu ştiu?“. Răspunsul e următorul: „Nu mi-e frică de nimeni“, replica fiind: „Atunci?... eu de ce nu văd nici o poză?“. După ce i s-a atras atenţia cu privire la  comportament, cadrul didactic a început, tot pe Facebook, represaliile. 

„Toţi elevii mei ştiu ce fel de om sunt! Deci eşti de partea nepotrivită a baricadei! Nu uita, print screen! Şi la şefe! Spor la mârşăvii, jigodie ordinară! Şi nu uita să vii la ore chiar dacă sunt online!?“. Şi mai scria profu: „Eu după programul şcolar pot să fac orice îmi doresc!... Nici o şcoală din ţară nu are ore după ora 8 seara... de aceea nu pot fi tras la răspundere ce ştoarfă agăţ după 8 seara!... ca să ştii! Proaste în fundul gol şi cu urâtănii în loc de soţ găseşti şi în Italia!“. 

Probabil frustrat, cel în cauză o jigneşte pe eleva pentru care cel mai probabil făcuse o pasiune: „Eu propuneam o soluţie rezonabilă... dar cu o handicapată curvă ca tine (aşa cum singură mi-ai spus!) nu avem ce negocia... Care a «fineţea ta»??? ... că te-ai dus la ambele directoare ca o căţea în călduri? Hai sictir! Ţara e plină de curve proaste ca tine“.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Individul care a aruncat în aer camera unde era şi fiul, dorind să-l ucidă pentru a se răzbuna pe soţie, a fost arestat

Urşii i-au speriat de moarte pe turişti, la cascada Duruitoarea. Salvamont, misiuni pe ger şi viscol

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna