Curtea Domnească, magnet pentru turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Domnească este emblema oraşului

Complexul istoric din centrul oraşului include şase obiective, printre care Turnul lui Ştefan cel Mare şi Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“. Vizitatorii care trec prin Piatra Neamţ vin prima dată pe platoul complexului istoric de lângă Turnul lui Ştefan cel Mare.

„Curtea Domnească este emblema oraşului, pot să spun că este punctul cel mai fierbinte al urbei“, spune Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional din Neamţ.

Complexul include Turnul Clopotniţă, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, Muzeul „Curtea Domnească“, Colegiul Naţional „Petru Rareş“, Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie. „E o plăcere să te plimbi pe platoul Curţii Domneşti, în plus turiştii au ocazia aici să descopere o parte din istoria noastră“, spune eleva Mirela Vlad. Situată pe un mic platou ce domină centrul oraşului, Curtea Domnească este amintită prima dată într-un document emis la 20 aprilie 1491. După cercetările arheologice se consideră că începuturile Curţii Domneşti se situează între anii 1468 şi 1475. Epoca de maximă folosire a Curţii Domneşti a constituit-o secolul al XVI-lea.

Legenda aminteşte de un tunel subteran

Vara, turiştii pot vizita şi Muzeul „Curtea Domnească" situat în subsolul Colegiului Naţional „Petru Rareş“. „Legenda spune că în această zonă unde este acum muzeul ar fi existat un tunel subteran care ducea până la ieşirea din oraş, dar până acum nu s-a descoperit nimic“, completează Adrian Alui Gheorghe.

Expoziţia cuprinde materiale arheologice şi documentare din Evul Mediu descoperite în zona Curţii Domneşti, dar şi în alte locuri din municipiu.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%