Cum tratau românii insolaţia acum 120 de ani. Boala, definită în ziar cu aplomb ştiinţific: „Soarele intră-n cap când omul îl priveşte prosteşte drept în faţă“
0La sfârşitul secolului al XIX-lea, medicina populară era încă folosită în tratarea diferitelor afecţiuni de care sufereau românii. Leacurile băbeşti sau descântecele erau privite cu mai multă încredere decât noile produse farmaceutice.
Importante mărturii referitoare la medicina populară sunt cuprinse în revista de folclor „Şezătoarea”, publicaţie fondată în anul 1892 de academicianul Arthur Gorovei, folclorist şi etnograf născut în 1864 la Fălticeni. Articolele semnate de învăţători din localităţi din Suceava şi Neamţ, prezintă obiceiuri, tradiţii, cântece populare sau superstiţii din această parte a ţării.
Între paginile revistei care a apărut regulat timp de 26 de ani, îşi găsesc loc şi articole cu referire la „Medicina populară. Boalele ce cunoaşte poporul şi chipul cum le lecuesc babele”.
„Soarele intră-n cap când omul îl priveşte prosteşte drept în faţă”
Astfel, în numărul 2 al revistei (aprilie 1892), învăţătorul M.Lupescu, din Broşteni, prezintă cititorilor cum se tratează insolaţia („Soarele în cap”).
„Când ai soare în cap, te doare capul cumplit, simţi o greutate în tot corpul, o năuceală şi te toropeşte somnul. Soarele intră-n cap când omul stă vara şi-l priveşte prosteşte drept în faţă şi te miri de el; asemenea capeţi soare în cap când lucrezi vara pe soare cu capul gol”, sunt descrise simptomele insolaţiei.
Autorul articolului prezintă apoi tehnica ancestrală folosită prin părţile locului de babele care au leac pentru insolaţie.
„Ca să te scape de această boală iată ce face baba: se duce la trunchiu fără să grăiască cu cineva, bate nouă metanii şi rădică nouă ciurcele. Se duce apoi la fântână şi aduce apă neîncepută, pune apa într-un blid, şi luând câte o ciurcică, o moae în apă dând de trei ori la fruntea celui bolnav zicând:
Soarele în apă Sănatate în cap
Cu ciurcelele face apoi foc şi alege trei grămăgioare de cărbuni de câte trei; cărbunii aprinşi îi pune în blidul cu apă de-i stinge. Dacă cărbunii cad în fundul blidului, e semn pentru cel bolnav că adevărat are soare în cap şi că-i va trece. Din apă bea de trei ori, din trei părţi a blidului câte trei înghiţituri; se spală la frunte, la urechi, ochi, tâmple, pe obraz, iar restul îl aruncă într-un par, unde rămâne şi blidul. Astfel făcând bolnavul e lecuit”
Rachiu tras pe nas, leac de guturai
O categorie de boli pentru care sunt prezentate diferite leacuri sunt cele care apar în sezonul rece. În numărul 4 al revistei este prezentat tratamentul pentru amigdalită (gâlce), iar în numărul 9/10 aflăm metode infailibile pentru guturai (şuhăria).
„Gâlcele se fac la gât printre vinele gâtului; ele se nasc când umbli prin frig. Gâlcele se tămădue în multe feluri: ori le ungi cu unt-de-naft şi le freci bine, ori le ungi cu fiere de porc, ori cu măduvă din falca porcului, sau pui la gât mămăligă caldă şi crudă peste care se pune unt-de-naft, ori untură de porc”
Şuhăria, sau guturaiul, este considerată „o boală uşoară ce vine cu durere de cap, şi curgere de apă pe nas. Şuhăria apucă pe om mai mult iarna când umblă prin frig. De şuhărie scapi trăgând pe nas apă rece, ori fum de făină, ori fum de coji de ceapă arse. Trage pe nas şi rachiu, că încă-i bun”.
Măsălariţa, tratamentul pentru măsele
Pentru acele vremuri, durerile de măsele erau considerate printre cele mai greu de suportat şi de ameliorat.
„Numai câteva ciolane a dat Dumnezeu omului în gură, şi-acele îl necăjesc”, auzi plângând şi jăluindu-se mai ales femeile una alteia, când sufăr de durerea dinţilor ş-a măselelor”, se arată în numărul 7 al revistei Şezătoarea din 1893.
„Descântece pentru durerea acestor sîcrete ciolane nu-s; în schimb însă câte gâmboase-s pe lume, toate le ţin femeile în gură ca să treacă durerea. Rachiu spirt ţinut în gură, scoarţă de stejat fiartă în rachiu, terebentin, gaz şi câte şi câte fleacuri toate le recomandă babele pentru durerea măselelor”.
O plantă denumită măsălariţa este considerată cu cel mai bun efect pentru a potoli durerea de măsele, precizându-se că „unele femei fierb masalarul, şi zama o ţin în gură”.