Cum a scăpat celebrul comisar Aurelian Şoric cu averea intactă. După şase ani de procese, magistraţii au decretat ca ANI să-i plătească cheltuielile de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Vasea Şoric, la ultima sa conferinţă de presă în calitate de şef al IPJ Neamţ

Fostul comandant al Poliţiei judeţului Neamţ a avut câştig de cauză în procesul pe fond cu Agenţia Naţională de Integritate, care a reclamat că Aurelian Şoric nu poate justifica 365.865 de lei.

Aurelian Vasea Şoric, fostul comandant al IPJ Neamţ, a repurtat un succes în instanţă în lupta pe care o duce, de şase ani, cu inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate. Dat afară din Poliţie în ianuarie 2011, în urma scandalului ce a urmat răfuielii clanurilor de interlopi din Piatra Neamţ, Şoric a încercat fără succes să revină în sistem.   

În paralel, Şoric a avut de dus şi un proces cu ANI, instituţie care susţinea, într-un raport din iunie 2011, că fostul şef al Poliţiei Neamţ nu poate justifica parte din avere. În urmă cu şase ani, inspectorii de integritate avansau „existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 365.865 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate“. Evaluarea averii dobândite a fost pentru perioada exercitării funcţiei publice de ofiţer de poliţie, respectiv din 1996 până în anul 2010.

Fostul ofiţer a respins acuzaţiile şi s-a adresat judecătorilor, iar procesul s-a derulat, în prima fază, la Curtea de Apel Bacău, apoi a fost strămutat, la cererea fostului şef al IPJ Neamţ, la Curtea de Apel Braşov. Inspectorii ANI ceruseră confiscarea sumei de 365.865 de lei, însă în mai 2013, judecătorii au respins solicitarea ANI. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde a fost retrimis spre judecare la instanţa de la Braşov.

În senţinţa pronunţată pe 22 septembrie 2017, magistraţii i-au dat dreptate fostului ofiţer şi au dispus închiderea dosarului, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare.  

„În baza dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996 dispune închiderea dosarului având ca obiect controlul averii persoanei cercetate - pârâtul Şoric Vasea Aurelian, pornit la sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, cu participarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi a pârâţilor Şoric Cristina, soţia persoanei cercetate, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Braşov“, conform Curţii de Apel Braşov.

Fostul comandant al Poliţiei Neamţ a câştigat şi cheltuielile de judecată de 8.000 de lei pe care trebuie să i le achite Agenţia Naţională de Integritate. Suma reprezintă cheltuieli de judecată efectuate în primul ciclu procesual, dar este mai mică decât pretenţiile pe care le-a înaintat Vasea Şoric.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța