Crimă oribilă: om al străzii, mutilat de tovarăşul de pahar. Sentinţa primită de ucigaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul victimei a fost descoperit dub un balcon FOTO Ziarpiatraneamt.ro

Victima unei crime, un om al străzii, a fost mutilată cu o pavelă după un chef cu alcool. Autorulul omorului, un tovarăş de pahar, a fost condamnat în primă instanţă la 12 ani de închisoare.

Alin Iulian Caia, un individ care a omorât un bărbat de 42 de ani din Piatra Neamţ în cea de a doua zi a Paştilor acestui an, a fost condamnat. „Condamnă pe inculpatul C.A.I., la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi h Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de omor“, se arată în minuta Tribunalului Neamţ, una care a fost emisă zilele trecute. 

Magistraţi au mai decis ca inculpatul să achite, în fiecare lună, celor doi copii ai victimei o treime, respectiv o pătrime din salariul minim pe economie, până la majoratul acestora. Sentinţa primei instanţe nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău, fiind foarte probabil ca de calea de atac pe care o oferă legislaţia penală să uzeze inculpatul. 

Victima infracţiunii, care avea 48 de ani, a fost descoperită sub balconul unui bloc din cartierul pietrean Decebal, de către un locatar, în dimineaţa zilei de 3 mai 2021. Cercetările au stabilit că agresorul şi tovarăşul său dormeau într-un

adăpost improvizat, de-a lungul timpului având loc mai multe altercaţii, dar lucrurile intrau pe făgaşul normal pe fondul consumului de alcool. 

Nu aşa s-a s-a întîmplat şi în doua zi de Paşti, când neînţelegerile dintre combatanţi s-au terminat definitiv. Caia s-a înarmat cu o pavelă, aplicându-i adversarului nenumărate lovituri, cele mai multe fiind în zona capului şi a gâtului. În urma atacului victima a decedat, iar necropsia a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţă a unui traumatism laringian. 

Despre cel ucis se ştia că a avut destule sancţiuni contravenţionale, toate pentru comiterea unor fapte din sfera celor ce reglementează normele de convieţuire socială. Una dintre ele, din vara anului trecut, a fost o amendă de 1.000 de lei, pentru că a fost prins în centrul oraşului piatra Neamţ gol puşcă, făcând baie sub burlanul unui bloc în timpul unei ploi. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un monstru sexual şi sinistrele sale fapte. Alte violuri comise după o crimă oribilă, tot de natură sexuală

Incredibil ce a făcut un individ eliberat din închisoare de doar o zi. Mod de acţiune ca în filme

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți