Corneliu Dan Borcia face teatru profesionist în spaţii neconvenţionale

Născut în Sibiu, format în Bucureşti şi stabilit la Piatra, fostul manager al Teatrului Tineretului a fondat Teatrul π Buni.

Fost director al Teatrului Tineretului, în perioada 1995 – 2001, şi câştigător al premiului pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic în cadrul Galei UNITER 2000, Corneliu Dan Borcia rămâne un nume de referinţă pentru iubitorii de teatru din Piatra Neamţ. Deşi în fişa de prezentare a actorului apare ca rol de debut Karl Heins, din piesa „Heidelbergul de altădată“, prima sa întâlnire cu lumina reflectoarelor a avut loc la numai şase ani.

„Aveam de recitat o poezie, însă, când am văzut atâţia ochi care mă fixau, m-am emoţionat. O auzeam pe educatoare spunându-mi ceva, dar nu înţelegeam ce. Am crezut că-mi spune să mă închin, deşi ea zicea să mă înclin, aşa că am făcut o cruce mare şi le-am zis celor din sală, care au izbucnit în râs, că eu nu mai recit nimic şi am părăsit scena“, povesteşte actorul despre debutul său.

A terminat studiile în Capitală, însă stagiul l-a făcut în oraşul de la poalele Pietricicăi. „Am venit la Piatra Neamţ în 1966, când am terminat facultatea. Adaptarea a fost uşoară, pentru că, împreună cu mine, mai veniseră încă vreo şapte colegi de generaţie. Atunci trebuia să faci stagiul câţiva ani, dar eu am rămas în stagiu până la pensie“, spune amuzat Corneliu Dan Borcia.

Dacă ar fi să analizeze evoluţia publicului pietrean în ultimele patru decenii, fostul director al TT-ului, spune că sunt atât aspecte negative, cât şi pozitive. „Înainte, cărarea spre teatru era bătătorită cu ajutorul şcolii. Elevii învăţau cum să se poarte şi pe stradă şi la teatru, dar, din păcate, acum nu se mai practică acest lucru. În schimb, a avut loc o selecţie naturală a publicului“, recunoaşte actorul. A interpretat peste 50 de personaje şi recunoaşte că fiecare rol l-a marcat şi l-a consumat. A fost Tristan în „Tristan şi Isolda“, povestitorul din „Harap-Alb“ ori Trahanache din „O scrisoare pierdută“ şi fiecare rol în parte a fost cel mai important la momentul respectiv.

A dus teatrul în locuri neconvenţionale
Pasiunea a continuat şi după pensionare. În prezent, Corneliu Dan Borcia îşi aşteaptă publicul la spectacol „Jocul de-a adevărul“ al Teatrului π Buni, în parteneriat cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. „În 2001 am înfiinţat Asociaţia Culturală PiatrArt. Unul dintre scopurile principale a fost acela de a face teatru cu profesionişti în spaţii neconvenţionale. Publicul combină ieşirea în oraş cu bucuria de a vedea o piesă cu actori profesionişti şi cu ocazia de a rămâne la un taifas cu aceştia după spectacol“, spune fostul director al TT-ului.

Profil
Născut. 30 martie 1943, Sibiu.
Studii. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.
Familie. Are o fiică şi două nepoate.

Ce-i place
„Dacă întreaga viaţă mi-am dedicat-o teatrului, este normal ca şi pasiunile mele să fie legate tot de această lume, a celor şapte muze. Îmi plac pictura, muzica şi dansul. Mă delectez atunci când îmi petrec timpul liber cu cele două nepoate. Cred că rolul de bunic este unul dintre cele mai importante pe care le-am avut de-a lungul vieţii“, recunoaşte Corneliu Dan Borcia.

Ce nu-i place
„Nu suport mitocănia indiferent de formă, de la artă până la trafic, sau la sex. Nu-mi place că avem o scară a valorilor distorsionată şi că promovăm indivizi care nu au reuşit să se remarce decât prin aspectul fizic sau prin puterea financiară“, spune actorul.

Întrebări şi răspunsuri
Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, aţi alege tot teatrul?
Nu ştiu să fac altceva. Aş fi plecat poate din ţară, ori aş fi încercat să dezvolt o afacere, dar nu am spirit de afacerist. Poate că aş fi avut alte şanse dacă aş fi plecat în Bucureşti prin anii ’80, când am avut ocazia, dar nu-mi pare rău că nu am făcut-o. 
Care este cea mai mare mulţumire după patru decenii dedicate artei dramatice?
De-a lungul anilor am făcut pregătire cu mulţi tineri care voiau să devină actori ori care şi-au dorit pur şi simplu să-şi depăşească timiditatea. Am fost sincer şi, când am considerat că unul dintre ei nu este făcut pentru scenă, i-am recomandat să-şi caute o altă vocaţie. Şi acum sunt mulţi care mă caută şi mă bucur.