Cine sunt cei doi copii, frate şi soră, care s-au înecat în Moldova. „O tragedie mai mare ca asta nu se putea petrece“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tragedia a avut loc pe data de 2 iulie FOTO ISU Neamţ

Cei doi copii, care s-au înecat în râul Moldova, în Neamţ, provin dintr-o numeroasă familie de romi, primarul de la Horia spunând că toţi erau cu bun simţ şi harnici.

Înmormântarea celor celor doi adolescenţi, frate şi soră, din

Horia, judeţul Neamţ, care au sfârşit în apele Moldovei, va avea loc joi, 7 iulie. Ei s-au înecat cu cinci zile în urmă, când Adrian Radu, de 16 ani, a încercat să-şi salveze sora, Matasa, cu un an mai mare, care căzuse în albie. 

Primarul localităţii menţionate, Cristian Baciu, a declarat că

fata nu ştia să înoate, alunecând de pe un bolovan în râu, iar fratele a încercat să o scoată, dar fără sorţi de izbândă.

Administraţia locală a decis acordarea unui ajutor de 5.000 de lei familiei Radu, pentru înmormântarea celor doi copii. 

„O tragedie mai mare ca asta nu se putea petrece. Vorbim de o familie numeroasă, cu şapte membri. Trăiau şi din ajutorul social, dar erau foarte harnici. Copiii nu prea au mers la şcoală. În privinţa fetelor, părinţi respectau tradiţiile etniei. Cei doi copiii veneau să-şi ajute părinţii (la prestaţiile pentru ajutorul social - n.red.). Romi cu foarte mult bun simţ“, a afirmat primarul. 

Pe 2 iulie, cei doi adolescenţi erau pe malul Moldovei, iar la un moment dat fata de 17 ani a alunecat în albie, iar fratele a sărit în apă, încercând să o ajute. Nu a reuşit, fiind luaţi de curentul puternic. Adolescenta a fost scoasă pe mal de cei prezenţi acolo şi a răspuns manevrelor de resuscitare, dar a decedat în spital. Fratele a fost găsit a doua zi. 

Într-o statistică a autorităţilor nemţene se arată că, în apele ce străbat judeţul, şi-au pierdut viaţa în ultimii trei ani 48 de persoane. Au fost 19 în 2019, 20 în 2020 şi şapte în 2021, la care se adaugă tot

şapte în 2022. În total 55 de victime, marea majoritate fiind copii şi adolescenţi. Cele mai periculoase râuri sunt Bistriţa, Siret şi Moldova. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Frate şi soră, scoşi la cerşit şi violaţi de „stăpânul“ lor. Agresorul a contestat sentinţa-record primită

Urmărire nocturnă în Cheile Bicazului, până la Lacul Roşu. Şofer prins de două ori cu alcoolemii record

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători