Ce însemna o alimentaţie chibzuită în România interbelică. „Rânduiala de mâncare“ zilnică recomandată de medici

În anii dintre cele două Războiae Mondiale, populaţia rurală a României era afectată de tot felul de boli, unele cauzate şi de proasta alimentaţie.

Într-un număr din anul 1934 al revistei „Sănătatea pentru toţi“, publicaţie editată la Piatra Neamţ de Laboratorul farmaceutic Vorel, era inserat un articol cu recomandări de nutriţie mai ales pentru populaţia din mediul rural. 

„E fapt dovedit că lucrătorii de la oraşe, şi mai ales sătenii se hrănesc neîndestulător şi, în tot cazul, cu alimente puţin hrănitoare“, se arăta în articolul intitulat „Hrana întreţine viaţa“, semnat de un doctor care aducea argumente că sănătatea este în strânsă legătură cu felul cum ne hrănim.

Autorul articolului insista asupra modului corect de nutriţie, o problemă de mare însemnată mai ales pentru viata ţăranului român din acele vremuri.

„Omul care munceşte, fie cu mintea, fie cu braţele, pierde putere multă şi această putere trebuie înlocuită printr’o hrană suficientă şi nutritivă. Dacă nu ne hrănim de ajuns, corpul slăbeşte din ce în ce mai mult şi poate cădea lesne pradă tuturor bolilor. Mai ales tuberculoza (oftica) n'ar putea secera atâţia oameni, dacă n’ar întâlni atâtea trupuri istovite“, se mai arată în articolul respectiv.

Popor decimat de boli din cauza proastei alimentaţii  

Din start, medicul susţine că intenţia sa nu era să îndemne oamenii să mănânce peste măsură: 

„Căci, dacă a mânca prea puţin e greşit şi vătămător, a mânca prea mult e şi mai vătămător. Întotdeauna şi în toate, trebuie să păstrăm calea mijlocie“

Autorul taxează o vorbă din popor, care circulă şi astăzi în anumite medii,  care dovedeşte că mulţi români nu dau atenţie asupra importanţei nutriţiei:  

„Vorba populară <mâncarea e fudulie, băutura e ce e>, arată însă un trist adevăr. Anume că unora le place mai degrabă să bea, decât să se hrănească cum se cade“

Doctorul este conştient că a da sfaturi ţăranilor cum să mănânce mai bine pare ciudat, în condiţiile în care el are, sau cel puţin ar trebuie să aibă la dispoziţie alimentele cele mai hrănitoare (lapte, ouă, unt, brânză, păsări, carne de porc, legume etc). Justificarea demersului său ţinea însă de o realitate a acelor vremuri, şi anume că mai ales sătenii se hrăneau  neîndestulător şi cu alimente puţin hrănitoare.

„Când ne gândim că sunt patru posturi mari - al Paştilor, al Sân-Petrului, al Sfintei Marii şi al Crăciunului, precum şi 68 Miercuri şi Vineri de peste an şi când ştim că chiar mâncarea din zilele <de dulce> e sărăcăcioasă şi neîndestulătoare, faţă de munca pe care trebuie s’o desfăşoare, nu trebuie să mai mire pe nimeni de ce cei mai mulţi dintre ţărani sunt slabi, sleiţi de putere şi de ce poporul nostru e atât de uşor decimat de boli“. 

Autorul atrage de asemenea atenţia că situaţia pe care a constatat-o pune în primejdie însuşi viitorul ţării, deoarece tarele fizice ale părinţilor se transferă  şi asupra copiilor. 

„O alimentaţie chibzuită prelungeşte viaţa“ 

Medicul nu neagă importanţa unor alimente de bază consumate în gospodăriile rurale în anii interbelici, dar atrage atenţia că acestea nu pot fi suficiente pentru o viaţă sănătoasă:   

„Mămăliga, ceapa şi borşul nu sunt rele, dar nu ajung şi în nici un caz nu pot fi temeiul hranei. Ţăranul mănâncă carne numai la zile mari. Orice s’ar spune însă, carnea e un aliment foarte important şi trebuie să fie temeiul hranei omului muncitor. Măcar de două ori pe săptămână, trebuie să mâncăm la amiază carne“ 

Dincolo de teorie, autorul recomanda şi un exemplu de meniu zilnic („o rânduială de mâncare“), accesibil şi orăşenilor şi ţăranilor, şi care asigură suficient aport nutriţional pentru organism: 

„Iată o rânduială de mâncare destul de bună şi în acelaşi timp potrivită cu mijloacele ţăranului sau muncitorului:

I Dimineaţa 

- Cafea sau ceai. Întotdeauna şi pâine cu unt. (Pâinea neagră e mai hrănitoare ca cea albă).

II La amiază

1) O mâncare de ouă sau brânză cu mămăligă. (Altă dată o supă sau o ciorbă). 

2) Un fel de carne. 

3) Legume fierte şi fructe

III Seara

1) O supă sau o ciorbă (altă dată cafea cu lapte şi pâine cu unt) 

2) O mâncare de legume sau de brânză. 

3) O mâncare dulce“

Autorul articolului preciza că rânduiala recomandată este doar pentru oamenii sănătoşi. 

„Aici n’am scris decât de alimentele neapărat trebuincioase întreţinerei vieţei, dar hrana nu este numai o chestiune de sănătate, ci şi de desfătare, aşa că fiecare îşi schimbă mâncările după plac“

În final, se preciza că preoţii sau învăţătorii vor face o „operă patriotică“, dacă vor sfătui ţăranii şi pe locuitorii de la oraş să se hrănească „aşa cum se hrănesc muncitorii de prin ţările străine“.