Caz unic! Ce au decis liberalii după ce au fost prinşi suspecţii care i-au jefuit de o mare sumă de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul PNL Neamţ a mai fost în atenţia infractorilor FOTO Monitorul

Reprezentanţii unei filiale liberale au avut o decizie surprinzătoare după ce au fost prinşi suspecţii care le-au jefuit sediul, cazul fiind unic în ţară

Un proces care era în curs de desfăşurare la Judecătoria Piatra Neamţ, cu parte vătămată Partidul Naţional Liberal - filiala nemţeană, iar ca inculpaţi trei persoane acuzate de furt ăi complicitate, a rămas fără obiect, hotărându-se încetarea lui, în urma unei decizii oarecum ciudate a reprezentanţilor formaţiunii politice. 

Ancheta în acest caz a demarat după ce, în noaptea de 26/27 august 2020, persoane necunoscute la acea vreme au spart sediul PNL din Piatra Neamţ şi au sustras suma de 88.000 de lei. Cercetările aveau să se concretizeze peste două luni, trei persoane fiind prinse şi arestate în acest dosar, după care au fost trimise în judecată. 

Surpriza avea să vină la ultimul termen al procesului, când reclamantul, PNL Neamţ, a decis să se împace cu cei trei inculpaţi, cel mai probabil pentru că a fost restitituit prejudiciul, situaţie în care Codul de procedură penală

prevede că cercetarea judecătorească rămâne fără obiect. 

La fel şi munca poliţiştilor, care s-au implicat în depistarea autorilor. 

„Dispune încetarea procesului penal declanşat împotriva inculpatului Ionescu Petrea, cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Partidul Naţional Liberal - Filiala Neamţ, ca urmare a împăcării părţilor. (...) Dispune încetarea procesului penal declanşat împotriva inculpatului Cionca Ioan cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. (...) Dispune încetarea procesului penal declanşat împotriva inculpatului Cioanca Rolina Adelina cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat (...)“, se arată în sentinţa de pe 26 martie 2021 a Judecătoriei Piatra Neamţ. 

Totuşi, instanţa i-a obligat pe cei trei inculpaţi să achite cheltuieli judiciare către stat, care au fost calculate la câte 20.000 de lei de persoană, în timp ce liberalii nemţeni trebuie să plătească 1.000

de lei. Judecătorii au mai decis să respingă o cerere de ridicare a sechestrului asigurator pe un Audi A6, care aparţine unuia dintre foştii acuzaţi. 

Modul de operare la comiterea spargerii 

Pe data de 29 octombrie 2020, anchetatori au efectuat trei percheziţii la domiciliile unor persoane suspecte de implicare în acest caz, iar în urma documentării activităţii infracţionale tot atâtea persoane au fost aduse la sediu pentru audieri. Poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat un autoturism, în vederea continuării cercetărilor, vehiculul fiind folosit la comiterea spargerii de la imobilul situat pe bulevardul Republicii, într-o zonă foarte circulată din oraşul de la poalele culmii Pietricica.

Totodată, au fost puse în aplicare mandate emise pe numele persoanelor suspecte pentru a fi aduse la audieri, două fiind depistate în Piatra Neamţ, iar cea de-a treia în Roman. În acceastă speţă erau

cercetate patru persoane, care au avut roluri bine stabilite, două dintre ele pătrunzând în sediul PNL, iar celelalte au stat de „şase“, pe stradă, misiunea lor find de a anunţa dacă apar persoane nedorite sau echipaje ale forţelor de ordine. 

„Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 26/27 august, un bărbat de 39 de ani, din Roman, împreună cu o altă persoană, ar fi pătruns prin efracţie în sediul unui partid politic din Piatra Neamţ, de unde ar fi sustras 88.000 de lei, precum şi alte bunuri, beneficiind de sprijinul celorlalte două persoane de 33,

respectiv 45 de ani, din Târgu Neamţ, care ar fi supravegheat zona comiterii faptei“, comunica Poliţia Neamţ. 

Nu era pentru prima dată când sediul PNL Neamţ cădea „victimă“ infractorilor. În 2014, în preajma alegerilor prezidenţiale, a mai fost înregistrat un furt la imobilul liberalilor nemţeni, activitatea filialei fiind dată peste cap deoarece au fost sustrase telefoane mobile, laptopuri şi camere video. Iar pe aparatura IT se aflau baze de date extrem de necesare pentru campania electorală. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Decizie radicală în cazul profesorului care a hărţuit sexual o elevă. „Mă retrag la mănăstire“

Aventurile poliţistului care şi-a amendat fosta soţie pentru foliile maşinii. Este acuzat din nou de abuz

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală