Caz unic! Ce au decis liberalii după ce au fost prinşi suspecţii care i-au jefuit de o mare sumă de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul PNL Neamţ a mai fost în atenţia infractorilor FOTO Monitorul
Sediul PNL Neamţ a mai fost în atenţia infractorilor FOTO Monitorul

Reprezentanţii unei filiale liberale au avut o decizie surprinzătoare după ce au fost prinşi suspecţii care le-au jefuit sediul, cazul fiind unic în ţară

Un proces care era în curs de desfăşurare la Judecătoria Piatra Neamţ, cu parte vătămată Partidul Naţional Liberal - filiala nemţeană, iar ca inculpaţi trei persoane acuzate de furt ăi complicitate, a rămas fără obiect, hotărându-se încetarea lui, în urma unei decizii oarecum ciudate a reprezentanţilor formaţiunii politice. 

Ancheta în acest caz a demarat după ce, în noaptea de 26/27 august 2020, persoane necunoscute la acea vreme au spart sediul PNL din Piatra Neamţ şi au sustras suma de 88.000 de lei. Cercetările aveau să se concretizeze peste două luni, trei persoane fiind prinse şi arestate în acest dosar, după care au fost trimise în judecată. 

Surpriza avea să vină la ultimul termen al procesului, când reclamantul, PNL Neamţ, a decis să se împace cu cei trei inculpaţi, cel mai probabil pentru că a fost restitituit prejudiciul, situaţie în care Codul de procedură penală

prevede că cercetarea judecătorească rămâne fără obiect. 

La fel şi munca poliţiştilor, care s-au implicat în depistarea autorilor. 

„Dispune încetarea procesului penal declanşat împotriva inculpatului Ionescu Petrea, cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Partidul Naţional Liberal - Filiala Neamţ, ca urmare a împăcării părţilor. (...) Dispune încetarea procesului penal declanşat împotriva inculpatului Cionca Ioan cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. (...) Dispune încetarea procesului penal declanşat împotriva inculpatului Cioanca Rolina Adelina cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat (...)“, se arată în sentinţa de pe 26 martie 2021 a Judecătoriei Piatra Neamţ. 

Totuşi, instanţa i-a obligat pe cei trei inculpaţi să achite cheltuieli judiciare către stat, care au fost calculate la câte 20.000 de lei de persoană, în timp ce liberalii nemţeni trebuie să plătească 1.000

de lei. Judecătorii au mai decis să respingă o cerere de ridicare a sechestrului asigurator pe un Audi A6, care aparţine unuia dintre foştii acuzaţi. 

Modul de operare la comiterea spargerii 

Pe data de 29 octombrie 2020, anchetatori au efectuat trei percheziţii la domiciliile unor persoane suspecte de implicare în acest caz, iar în urma documentării activităţii infracţionale tot atâtea persoane au fost aduse la sediu pentru audieri. Poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat un autoturism, în vederea continuării cercetărilor, vehiculul fiind folosit la comiterea spargerii de la imobilul situat pe bulevardul Republicii, într-o zonă foarte circulată din oraşul de la poalele culmii Pietricica.

Totodată, au fost puse în aplicare mandate emise pe numele persoanelor suspecte pentru a fi aduse la audieri, două fiind depistate în Piatra Neamţ, iar cea de-a treia în Roman. În acceastă speţă erau

cercetate patru persoane, care au avut roluri bine stabilite, două dintre ele pătrunzând în sediul PNL, iar celelalte au stat de „şase“, pe stradă, misiunea lor find de a anunţa dacă apar persoane nedorite sau echipaje ale forţelor de ordine. 

„Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 26/27 august, un bărbat de 39 de ani, din Roman, împreună cu o altă persoană, ar fi pătruns prin efracţie în sediul unui partid politic din Piatra Neamţ, de unde ar fi sustras 88.000 de lei, precum şi alte bunuri, beneficiind de sprijinul celorlalte două persoane de 33,

respectiv 45 de ani, din Târgu Neamţ, care ar fi supravegheat zona comiterii faptei“, comunica Poliţia Neamţ. 

Nu era pentru prima dată când sediul PNL Neamţ cădea „victimă“ infractorilor. În 2014, în preajma alegerilor prezidenţiale, a mai fost înregistrat un furt la imobilul liberalilor nemţeni, activitatea filialei fiind dată peste cap deoarece au fost sustrase telefoane mobile, laptopuri şi camere video. Iar pe aparatura IT se aflau baze de date extrem de necesare pentru campania electorală. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Decizie radicală în cazul profesorului care a hărţuit sexual o elevă. „Mă retrag la mănăstire“

Aventurile poliţistului care şi-a amendat fosta soţie pentru foliile maşinii. Este acuzat din nou de abuz

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite