Caz ca în filmele de groază. O bătrână a fost sfâşiată de câinele din curte, animalul amputându-i unui picior

0
Publicat:

O bătrână din Neamţ a ajuns la spital în stare foarte gravă, fiind victima unui incident desprins parcă din filmele de groază. A fost sfâşiată de propriul câine, în momentul când a vrut să-i dea de mâncare.

Victima câinelui a fost o bătrână de 69 de ani FOTO Arhiva Adevărul

Sinistra întâmplare s-a petrecut pe 30 ianuarie 2024, în satul Cârlig, din comuna Dulceşti. Primii despre cele petrecute au fost anunţaţi, în jurul orei 21.00, poliţiştii din localitate, iar la foarte scurt timp cadrele medicale, Ambulanţa Neamţ comunicând: „pacientă policontuzionată prin atac canin, amputaţie membrul inferior stâng, hipotermie“.

Dată fiind hipotermia, se bănuieşte că bătrâna, care are 69 de ani, a fost atacată de patruped cu mult timp înainte de a fi descoperită. Ea a fost găsită de o vecină, care a auzit în jurul orei menţionate gemetele acesteia. Intuind că era ceva grav, a mers la locuinţa sexagenarei şi l-a alarmat pe soţul care dormea în casă, descoperind ulterior detalii de groază.

Se pare că săteanca din Cârlig a vrut să dea de mâncare câinelui, dar a fost atacată din senin, neputându-se apăra în vreun fel, deşi animalul era legat.

În aceste condiţii, i-au fost provocate leziuni profunde, piciorul stâng fiindu-i efectiv amputat din zona coapsei, alte răni, printre care fracturi, fiind şi în alte zone ale corpului, inclusiv pe faţă.

Victima a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Roman, prognosticul fiind încă rezervat în ceea ce priveşte starea bătrânei.

Managerul unităţii, medicul Maria Andrici, a declarat că pacienta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale complexe pentru corecţie de bont, fiind intubată şi ventilată mecanic postoperator.

„A fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12, alin 1 şi 2 din OUG 55/2002, raportat. la art. 194 alin. 1 lit. a din C.p (regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi – n.red.)“, a transmis inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Urma ca soţul victimei, după sinistra întâmplare, să decidă dacă îşi dă acordul ca patrupedul să fie eutanasiat de un medic veterinar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani