Asalt la opintici, ghebe, hribi, pânişoare, nicoreţi sau râşcovi. Pădurile din Neamţ sunt pline de culegători

Pentru că este în toi sezonul conservelor pentru iarnă, prin pieţe se comercializează cantităţi uriaşe de bureţi, la mare căutare fiind ghebele de toamnă. În spatele bogăţiei de pe tarabe se află o armată de culegători.

Forfotă mare de vreo lună prin codrii Neamţului: mulţime de localnici căutând deliciasele ghebe. Sau opintici ori „carne de cioată“, după cum le mai zic mucaliţii, acum fiind sezonul lor, iar natura a fost tare darnică în acest an. 

După seceta din vară, ploile de la sfârşit de septembrie, temperaturile ridicate şi precipitaţiile din octombrie au creat condiţiile ca pădurile să fie pline de ciuperci, fie că vorbim de hribi, pânişoare, nicoreţi sau râşcovi. 

Cât despre banalele ghebe, dar care dau un gust specific zacuştii, ele abundă, în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ, vânzându-se, zilnic, fără a exagera, cantităţi care se măsoară în tone. 

De fapt, culesul şi comercializarea acestor „fructe de pădure“, de la începutul verii şi până toamna târziu, constituie o ocupaţie de bază a multor localnici din diverse zone ale judeţului Neamţ, care colindă  zonele împădurite prin locuri numai de ei ştiute de ani şi ani. 

Aşa se face că ciupercile i-au drumul pieţelor din oraşe, iar câştigurile sunt substanţiale, deşi comercianţii spun că nu prea merită, fiind muncă multă. Dar, cam aceleaşi persoane sunt văzute an de an îndeletnicindu-se cu aşa ceva, semn că „afacerea“ merge, mai ales că oferta mai cuprinde, atunci când li-i timpul, afine, zmeură, fragi, cătină şi merişoare. 

„Oamenii spun că-s scumpe ghebele şi hribii, că mai bine cumpără un kil de carne, dar tot iau că nu

poţi pune ceafă de porc la zacuscă. Nu-i uşor în pădure, la cules, e efort, umblătură, plus că mergem prin locuri care nu sunt aproape de Piatra Neamţ. Nu cresc la marginea oraşului. Tocmim maşini sau

microbuze să ne ducă la cules, că gheaba nu creşte în grădină. Benzina costă, trebuie plătit şi şoferul, mâncare trebuie să ai la tine şi aia tot bani înseamnă, aşa că preţul îl facem ca să câştigăm şi noi

ceva“, spun, la unison, vânzătorii.

„Din pădure, şăfu“, „Din pădure, doamnî“

Un secret pe care nu-l divulgă niciodată este zona în care merg la cules, la întrebarea curioasă şi oarecum firească a cumpărătorilor răspunsul fiind mereu: „Din pădure, şăfu“, „Din pădure, doamnî“. 

În aceste zile, în pieţele din oraşul de la poalele culmii Pietricica ghebele se vând în funcţie de mărimea lor. Cele mari, „pălărioasele“, costă cam 8-10 lei/kilogramul, iar cele mici, de toamnă „înfundate“ şi cu piciorul gros, cu 15-20 de lei. Cât despre hribi, „regele ciupercilor“, ei au „scoruri“ ameţitoare, tot funcţie de mărime preţul fiind cam 10 lei cei foarte mari şi 25-30 de lei, cei cu dimensiuni reduse. Restul bureţilor de sezon, pânişoare, nicoreţi şi râşcovi, se dau cam cu 8-10 lei/kg. 

Prin pieţe, cu cât ghebele sunt mai mici, cu atât mai mare e preţul. FOTO Dan Sofronia

Revenind la ghebe, ele se vând în cantităţi uriaşe pentru că e în toi sezonul în care gospodinele  pregătesc cămările pentru iarnă, ciuperca menţionată fiind unul dintre ingredientele de bază ale zacuştii, nu neapărat pentru valoarea nutritivă ridicată, ci pentru gustul deosebit pe care-l dau conservelor. Şi aşa se face că prin jurul tarabelor improvizate ad-hoc direct pe jos, pe cartoane sau saci de plastic, lumea vorbeşte despre reţetele cu ghebe. 

Dar mai sunt şi alte motive pentru care-s la mare căutare. Se apropie Postul Crăciunului şi mai apoi cel al Paştelui, foarte multă lume nu va mânca de frupt, plus că se conservă foarte uşor. La borcan sau bidoane, cu sare, fierte în prealabil sau marinate, că mâncăruri din ghebe se pot face multe. Extrem de delicioase sunt cele cu pălării foarte mici, „năstureii“, care sunt puse în gogoşari, la oţet, sau în combinaţie cu conopidă şi struguri. 

Iar o porţie de zacuscă (circa 20 de borcane de 400 grame), ajunge cam 100 de lei (3 kg de gogoşari, 3 kg de ardei, 2 kg de ceapă, 3 kg de ghebe, circa 1 litru de ulei, sare şi piper boabe) şi merită toată

truda. 

Poveşti la cules ghebe

Cum pieţele sunt pline, ciupercarii încearcă să-şi vândă marfa şi altfel. Colindă prin blocurile oraşului şi metoda dă roade. „Dacă rămâi cu ghebele pe a doua zi nu faci nimic. Se cam usucă şi nu mai ai clienţi,

plus că trebuie să fii zi de zi, sau o dată la două zile iar în pădure, la cules, că acuşi e posibil să ningă Aşa că sunăm din uşă-n uşă“, spune Mihai, un ghebar din comuna Gârcina. 

Alte afaceri bune se fac la pensiuni, proprietarii achiziţionând cantităţi mari, în special hribi, pentru că această ciupercă, preparată cu smântână, este o delicatesă tradiţională a zonei, astfel că cei care nu au mâncat aşa ceva sunt sfătuiţi să încerce. 

La cules ciuperci se pleacă, de regulă, în grupuri mari. FOTO Dan Sofronia 

Ghebarii, cei mai limbuţi dintre ei, sunt o sursă inepuizabilă de poveşti despre peripeţiile avute la cules, de cantităţi imense găsite doar pe-o cioată, întâlniri cu urşi şi alte animale sălbatice, unele trăite de ei, altele auzite de la alţii, dar care-i au tot pe ei ca „personaj principal“. 

Iar una dintre cele mai hazoase a fost relatată de nemţeanul Puiu Zaharia, directorul firmei International Sys Comom, om de televiziune şi realizator de filme şi documentare. Cu ani în urmă, când lucra la lung-metrajele „Arhitectura sacră din Moldova“, şi „Mănăstirile Neamţului şi Sucevei“ a filmat şi de la înălţime, având parte de o experienţă unică, spunând că a mers la bureţi cu... avionul. 

Era la Şarul Dornei şi la Neagra Şarului şi a văzut de sus, într-o poiană, pete de diverse culori. După aterizare au mers la locul cu pricina şi au dat de o mare de bureţi: gălbiori, hribi şi ghebe. Recolta - vreo cinci ţuhali (sac de mare dimensiuni). Tot în timpul unor filmări, presat şi el, şi pilotul de necesităţile fiziologice au aterizat în grădina unui sătean, speriind cumplit animale acestuia. 

„Au fugit care încotro. Nici n-am apucat să terminăm bine să terminăm că omul, văzându-se cu hardughia în curtea lui (elicopter - n.r.), a ieşit cu un par. Ce şi câte ne-a zis, nu-i cazul de dat la ziar“, şi-a reamintit Puiu Zaharia.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Despre zimbrii solitari şi un exemplar „recidivist“. Unde au fost văzuţi şi fotografiaţi doi masculi impunători

Deliciosul hârzob - păstrăv în cetină, secrete de preparare. Care este intensitatea potrivită a focului şi ce lemn se foloseşte pentru aroma perfectă