Alpiniştii pietreni au început ascensiunea pe Aconcagua în condiţii vitrege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefănescu (stâmga) şi Chelariu au lăsat în urmă taberele unde au făcut aclimatizarea FOTO facebook

Ionuţ Ştefănescu şi Ciprian Chelariu se apropie de tabăra Nido de Condores situată la 5.600 de metri de unde vor ataca cel mai înalt vârf din America de Sud. Alpiniştii sunt nevoiţi să înfrunte temperaturi de -30 de grade Celsius şi rafale de vânt de 80-90 km/h.

Ionuţ Ştefănescu şi Ciprian Chelariu au ajuns la începutul săptămânii după patru zile de mărşăluit prin praf în tabăra Plaza de Mulas, situată la 4.300 de metri altitudine. Cei doi alpinişti au transmis că au reuşit să-şi facă programul de aclimatizare pentru continuarea ascensiunii spre tabăra Alasca, respectiv  Nido de Condores, de la 5.600 de metri, ţintă programată a fi atinsă vineri, 7 februarie. 

„De acolo, în funcţie de vreme, vom urca la tabăra Berlin, la 5.950 m de unde intenţionăm să atacăm vârful”, spune Ionuţ Ştefănescu.

Acesta mai spune că Aconcagua îi aşteaptă pe alpiniştii care se încumetă spre vârf (6.962 metri) cu rafale de vânt de 80-90 km/h şi temperaturi de - 30 grade Celsius.

„În aceste condiţii, nu se poate sta foarte mult în taberele superioare, şi atunci trebuie să ne programăm cu foarte multă atenţie etapele”, a mai transmis Ştefănescu.

Conform planului stabilit înainte de plecarea din ţară (28 ianuarie), cei doi alpinişti din Piatra Neamţ şi-au fixat să ajungă pe Aconcagua în jurul datei de 10 februarie.

Ţinta pe care şi-au fixat-o cei doi alpinişti a fost aleasă ca o continuare a expediţiei din Himalaya (octombrie-noiembrie 2013), atunci când Ionuţ Ştefănescu, alături de Sorin Baciu şi Marin Amarinei au ratat ascensiunea finală pe vârful Ama Dablam.

    

Pe aceeaşi temă: 

Aconcagua, ţinta primei expediţii din 2014 a alpiniştilor din Piatra Neamţ

Ama Dablam, vârful interzis din Himalaya. Cum au ratat trei alpinişti din Piatra Neamţ piscul de 6.856 de metri

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”