VIDEO Premieră la Carnavalul Florilor de la Oradea. Şapte care alegorice vor defila prin oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii 12 ani, a devenit o tradiţie ca pe 21 august  carele alegorice din Ungaria să treacă vama Borş şi, însoţite de majorete şi de alaiul dansatorilor populari, să încânte privirile orădenilor, defilând prin oraş.

Primăria municipiului Oradea, Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), Fundaţia Episcopia Bihor, Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti Ede organizează în data de 21 august o nouă ediţie a „Carnavalului Florilor".

"Carnavalul Florilor" din Debrecen sărbătoreşte în acest an 50 de ani de existenţă,  iar în urma colaborării dintre administraţiile locale şi judeţene din Bihor şi Hajdu-Bihar, unele dintre carele alegorice au putut fi admirate începând cu anul 2005 şi în Oradea.

La Carnavalul Florilor din Debrecen, din data de 20 august, vor defila 16 care alegorice, urmând ca a doua zi orădenii să aibă posibilitatea să admire 7 dintre acestea.

"Relaţia de parteneriat dintre cele două administraţii locale se va reflecta şi prin carul comun Oradea-Debrecen, care va fi prezent atât la Debrecen, cât şi la Oradea, şi va înfăţişa Aquapark-ul din Oradea, cu mascota Leone a CSM care participă la o distracţie în noul aquapark", a spus viceprimarul Florin Birta.

În ceea ce priveşte evenimentul din Oradea, organizatorii au pregătit un spectacol cu peste 600 de persoane - formaţii de dans popular şi trupe pop, majorete şi şcoli de dans de renume din Oradea şi Bihor, care vor însoţi carele alegorice pe traseul tradiţional. Totodată, vor fi prezente şi majorete din Serbia şi Ungaria.

Carele alegorice vor sosi în municipiu, ca şi în anii anteriori, la blocurile Zig-zag de pe bulevardul Dacia, în jurul orei 14.00, urmând ca la finalul defilării să poposească câteva ore în Piaţa Unirii, unde va fi amenajată o scenă pentru spectacole.

Alaiul format din cele 7 care şi artiştii care le însoţesc va porni la ora 15 pe traseul: blocuri Zig-Zag - Bdul Dacia - Parcul Petofi - Bdul Magheru - Parcul 1 Decembrie - strada Independenţei - Piaţa Unirii. Carele alegorice vor rămâne în Piaţa Unirii până la ora 19.30.

După sosirea alaiului în Piaţa Unirii, grupurile artistice care însoţesc carele alegorice vor prezenta pe scena amplasată în piaţă momente artistice, până la plecarea carelor alegorice înapoi spre Ungaria.

"Noi spunem în Debrecen că ce e bine pentru vecinii noştri este bine şi pentru noi. Oradea şi Debrecen sunt oraşe înfrăţite de 25 de ani, între cele două oraşe există o colaborare foarte eficientă, dovada fiind faptul că pentru carnavalul florilor din anul 2017 ne gândim deja să invităm artiştii de la carnavalul Florilor din Debrecen să participe şi la Oradea, astfel încât să ajungem să sărbătorim împreună”, a viceprimarul maghiar Szeles

La evenimentul din Ungaria, care va avea loc în data de 20 august, vor defila 16 care alegorice, împreună cu peste 2000 de artişti din diferite regiuni ale ţării, dar şi din străinătate.

Punctul culminant al evenimentului va fi Noaptea Carnavalului pe Stadion, care se va încheia cu focuri de artificii.

"Filozofia acestui carnaval este fericirea, mulţumim predecesorilor noştri pentru ideea organizării acestui eveniment, iar prin intermediul colaborării dintre cele două administraţii locale avem posibilitatea să aducem bucuria acestui carnaval şi orădenilor", a menţionat Bodor Edit¸ din partea Direcţiei de organizare evenimente Fonix din Debrece n.

Pentru prima dată, carele vor staţiona în Piaţa Unirii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine