VIDEO O orădeancă este vicecampioană mondială în citit gândurile. Urmează doborârea unui record mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca si Lucca

Titlul de vice-campion Mondial în Magie Mentală la FISM 2015, Italia, a fost câştigat de o orădeancă.  “The Mind-Reading Revolution” a fost show-ul care i-a adus Ancă Lucian şi soţul ei, iluzionistul Lucca Lucian, au locul al doilea în magie mentală la cel de-al 26-lea Campionat Mondial al Magiei, cei doi reprezentând Austria.

Peste 150 de concurenţi din toată lumea au participat la opt categorii ale magiei şi au fost evaluaţi atât prin punctajul strict al unui juriu internaţional, cât şi de către aplauzele celor 3,000 de magicieni veniţi să asiste la campionat

Vice-campionii mondiali în magie mentală spun că show-ul lor „The Mind-Reading Revolution“ s-a remarcat printr-o interpretare inovativă şi umoristică a iluziei clasice de citire a gândurilor spectatorilor. Cu acest show Anca şi Lucca au câştigat în categoria magie mentală, în 2014 titlurile de campioni în Austria, vice-campioni în Germania şi locul 1 în Elvetia, iar în 2015 titlul de vice-campioni mondiali.

„Atât juriul, cât şi publicul au fost impresionaţi de imposibilitatea prezetării noastre. A trebuit să demonstrăm juriului într-o şedinţă separată o parte a metodei noastre, pentru a-i convinge că nu am folosit maşinării electronice şi nici complici în public pentru a crea iluzia de citire a gândurilor“, povesteşte Lucca.

Participarea lor la campionat şi-a avut succesul şi efectul scontate, prin metoda inovativă de citire a gândurilor şi interacţiunea originală cu publicul. Dacă în majoritatea iluziilor din magia mentală se prezintă ca punct central legătura dintre cei doi protagonişti, Anca şi Lucca propun o altă abordare prin emanciparea rolului femeii în magie de la asistenţă la lider.

„Metoda inventată de Lucca, pentru care a şi primit un premiu de invenţie anul trecut, i-a uimit pe cei din juriu, pentru că nu au găsit o explicaţie şi este cel mai frumos compliment pe care îl poţi primi”, spune Anca Lucian, vicecampion mondial în magie mentală.

Totodată, prezentarea lor s-a remarcat prin abordarea ludică a conflictelor matrimoniale, şi ca urmare cererile de contracte şi apariţii internaţionale au urmat.

„În decurs de câteva ore după participarea noastră la campionat am primit cereri de la televiziuni internaţionale din Europa şi America de Sud, cât şi de la agenţi, teatre şi congrese de magie. Şi celebrul Magic Castle din Hollywood vrea să ne angajeze“, a mai spus Lucca despre rezonanta show-ului lor.

Iluzionistul Lucca şi-a asumat ca scop să restabileasca magia ca o formă de artă valoroasă şi interactivă. El îşi crează multe dintre iluziile sale şi a devenit în 2012 şi 2014 Campion Naţional în Magie Mentală în Austria.

Anca şi Lucca au notificat Cartea Recordurilor că doresc să doboare recordul mondial la cel mai mare număr de obiecte transmise prin puterea gândului pe minut care acum e de optsprezece. Anca şi Lucca vor încerca să doboare primul record mondial în perioada 1-3 august, la Oradea sau la Cluj-Napoca- oraşul de origini al mamei Ancăi.

De peste 60 de ani Federatia Internaţionala a Cluburilor de Magie (FISM) organizează odată la 3 ani Campionatul Mondial de Magie. Peste 90.000 de cluburi de magie fac parte din FISM şi reprezintă 50 de naţiuni şi peste 50.000 de membri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG