VIDEO Ilie Bolojan, preşedintele PNL Bihor: „În faţa unei retorici populiste, avem rezultatele acestea“ | adevarul.ro | adevarul.ro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Bolojan

Ilie Bolojan, preşedintele PNL Bihor susţine că programul populist al PSD, ce oferea ceva concret fiecărei categorii socio-profesionale, a fost perceput ca fiind ceva mai palpabil decât cel al PNL şi că speră ca social-democraţii să pună în practică proiectele anunţate în campanie.

Liderul liberal a menţionat în primul rând, ca şi cauze ale rezultatului obţinut, în ţară, trendul la nivel naţional care a avantajat PSD.

''A fost un fenomen la nivel naţional, constatat şi în oraşele din Ardeal cu care ne putem compara, în care rezultatele sunt asemănătoare şi arată foarte clar un trend naţional, căruia nu poţi să i te opui în plan local, care a avantajat PSD. Acest trend, în afară de greşelile pe care PNL le-a făcut, cumulate în campanie şi în precampanie la nivel naţional, s-a bazat în principal pe un program populist al PSD care a fost gândit astfel încât să ofere fiecărei categorii socio-profesionale câte ceva în mod concret. Acest program care se referea explicit la majorări de salarii, la tăieri sau reduceri de taxe, de la TVA-uri la orice fel de taxe, la investiţii, domnul Dragnea înnegrea harta cu autostrăzi, acest ceva concret a fost perceput ceva mai palpabil decât proiecte ce vizează dezvoltare, locuri de muncă, din care să ai bani cu care să îmbunătăţeşti şi condiţiile de viaţă ale pensionarilor, bugetarilor etc. În faţa acestei retorici populiste, avem rezultatele acestea'', a declarat Bolojan.

Potrivit acestuia, PNL a obţinut, în Bihor, ''un scor sub aşteptări'' de 26,96% , iar în Oradea, municipiul reşedinţă de judeţ, 30,19%, cu doar două procente mai mult decât PSD, PNL Bihor urmând să aibă un mandat de senator şi trei mandate de deputat, dar al treilea este riscant. 

''Acest scor a fost unul sub aşteptările noastre. Trebuie să recunoaştem că ne-am aşteptat la un scor mai bun la nivelul judeţului Bihor, dar aceasta situaţia. Judeţul Bihor e pe locul şapte ca rezultate obţinute, media partidului fiind de aproximativ 20% şi având în vedere şi populaţia maghiară din judeţ, eu cred că suntem undeva pe primele locuri. Dar asta nu înseamnă că suntem mulţumiţi, să ne înţelegem bine'', a afirmat Bolojan. 

El a menţionat că se va face, în perioada următoare, o analiză pe localităţi, dar şi la nivel de ţară. 

Ilie Bolojan a spus că, după discuţiile recente, s-a stabilit ca, în luna martie sau aprilie, PNL să organizeze Convenţia naţională, cu alegeri la nivel de ţară, pentru un preşedinte, un nou secretar general, ''oameni cu legitimitate''. 

''Vom începe, din ianuarie, alegeri în organizaţiile locale, vom continua în februarie cu conferinţele judeţene, iar, cel târziu în aprilie vom avea Convenţia naţională. (...) Noua conducere a PNL trebuie să regândească şi partea de comunicare. Pentru că nu întotdeauna cei care ne-ar fi putut reprezenta mai bine chiar ne-au reprezentat în această campanie. O anumită rutină mediatică, chiar dacă generează o anumită experienţă, riscă să te facă ineficient, sau să nu fii o figură credibilă care să susţii anumite chestiuni. Dacă mă puneţi pe mine să susţin nişte lucruri în care nu cred, nu voi putea să le susţin niciodată cu credibilitate, pentru că mă prindeţi imediat. Asta ţine de una din erorile, nu îmi dau seama cât a contat, ale partidului în perioada de campanie şi precampanie'', a precizat Bolojan.

Mai multe pentru tine:
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
SUA adaptează arme hipersonice pentru lansatoare mobile. Ce înseamnă pentru securitatea globală
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Universitatea Craiova - Metaloglobus, 0-0. Oltenii au ratat șansa de a deveni lideri în clasamentul Superligii
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”