VIDEO Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii: „Lipsa de personal medical este aparentă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolaescu Foto-Claudia Bonchiş

În timp ce, pentru a treia zi la rând, zeci de angajaţi din sistemul de Sănătate protestează în faţa Ministerului Sănătăţii, cerând alocarea a minimum 6% din PIB pentru Sănătate şi majorarea salariilor, ministrul Eugen Nicolăescu a declarat, la Oradea, că lipsa de personal este doar aparentă, iar protestele sunt normale pentru orice fel de activitate sindicală.

Ministrul Eugen Nicolăescu s-a aflat, în această dimineaţă, la Oradea, unde alături de Cristian Buşoi,  preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,  luând parte la ce-a de-a şasea dezbatere regională privind reforma în sanătate. Au fost atinse subioecte cum ar fi lipsa personaluli din sistemul de sănătate, restructurarea spitalelor, legea malpraxisului, etc.

“Lipsa de personal este aparentă. Sunt sectoare unde avem medici mai mulţi decât trebuie şi în altele unde avem mai puţini. Prin restructurarea spitalelor, prin felul în care ele se vor reorganiza, vom gestiona şi resursa umană în acest sens. Dar pentru acele posturi care sunt absolut necesare avem un proiect de act normativ cu care să ne ducem în Guvern, în actombrie, şi prin  care să putem să asigurăm disponibilizarea unor posturi care să fie ocupate prin concurs, ulteriosr, aşa cum prevede legea”, a precizat ministrul Eugen Nicolăescu.

În privinţa protestelor din această săptămână, Nicolăescu a afirmat că nu sunt normale şi nici întemeiate, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un parteneriat şi un dialog care se poartă de câteva luni între sindicalişti şi minister.

“Protestele personalului medical, coaliţia profesionoştilor din sănătate, din punctul meu de vedere, sunt normale pentru orice fel de activitate sindicală, dar nu mi se par cu adevărat întemeiate atrunci când noi vorbim de parteneriat, atunci când noi suntem în dialog de luni de zile, când o parte din revendicările pe care le au unii sunt deja în proiectele de lege pe care noi le-am dezbătut. Deci, noi am făcut de multe luni aceşti paşi. Nu astăzi ne-am trezit că uite oamenii aceştia cer ceva şi noi nu ştim despre ce este vorba. Eu sunt foarte deschis la dioalog. Vom face un calendar de soluţionare şi sper ca după aceea personalul medical să-şi vadă de treabă. Principala preocupare este ca niciun pacient să nu aibă de suferit în urma acestor manifestări de protest” a mai afirmat ministru Nicolăescu. După întâlnirea de la Oradea, ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au plecat spre Timişoara, unde va avea loc ce-a de-a şaptea dezbatere regională privind reforma din sănătate.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!