VIDEO Ameninţare din partea liderului Sindicatului Ambulanţa: „O să stau în greva foamei, şi o să devin erou în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzat de către actuala conducere a Serviciului Judeţean de Ambulană Bihor că a încasat salarii nemeritate de peste 200.000 de lei, pe parcursul a 5 ani, Gheorghe Chiş, liderul Sindicatului Ambulanţa, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat că este pregătit să meargă la Ministerul Sănătăţii şi să facă greva foamei dacă va fi nevoie.

În vârstă de 53 de ani, Gheorghe Chiş, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, este ambulanţier la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor. El a ajuns să fie dat pe mâna procurorilor de către actualşa conducere a Ambulanţei Bihor pe motiv că ar fi încasat drepturi salariale nemeritate, mai bine de 5 ani. Mai exact, Gheorghe Pintea, directorul Ambulanţei Bihor, susţine că liderul de sindicat s-ar fi pontat şi plătit nelegal între 2010 şi 2015.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a fost înregistrată o plângere pe data  6 aprilie 2016, de către managerul interimar Gheorghe Pintea, directorului economic Liviu Sabău Popa, directorului tehnic Adrian Stângă şi a asistentului şef interimar Gencsi Laszlo. Lui Chiş i se impută un prejudiciu de 212.366 lei în dauna SAJ Bihor, creat prin venituri necuvenite pe care le-ar fi încasat, el fiind acuzat de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu.

“Pe parcursul întregului an 2010, în ianuarie, martie, aprilie, mai, iunie, decembrie 2011, în ianuarie, iunie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2012, pe tot parcursul anilor 2013, 2014 şi 2015 (mai puţin luna octombrie), Gheorghe Chiş nu a desfăşurat activitatea pentru care a fost remunerat, a semnat în fals condica de prezenţă că lucrează în ture”, se arată în denunţ.

Acuzaţii i se aduc şi fostei şef a Ambulanţei Bihor, dr. Daniela Petrişor care este acuzată de abuz în serviciu, delapidare şi complicitate la fals intelectual.

“Doamna Petrişor a ştiut că acesta nu desfăşoară activitatea în regim turnus 12/24, 12/48, a ştiut că se semnează în fals în condica de prezenţă că lucrează în ture, deşi pe numele acestuia nu au fost identificate foi de parcurs, fişe de solicitare sau alte documente care să ateste că acesta a desfăşurat activitatea obligatorie pentru care a fost plătit”, se precizează în plângere.

Gheorghe Chiş s-ar fi pontat şi plătit timp de cinci ani, în perioada 2010-2015, fără să fi lucrat pentru instituţie.

"S-a constatat că în mod ilegal nu a fost cuprins în graficul de lucru, nu a desfăşurat activitatea pentru care a fost remunerat şi s-a semnat ilegal în condica de prezenţă, prejudiciind instituţia cu 212.366 lei", se arată în plângerea depusă la Parchetul Oradea. Se pare că de aceste lucruri a ştiut chiar dr. Daniela Petrişor, ea aprobând graficele de lucru din care l-a scos pe Chiş, pentru ca acesta să nu lucreze, dar şi pontajele şi statele de plată.  

Pe de altă parte, însă, Chiş susţine că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate, şi că lasă Justiţia să-şi facă treaba.

“Este inadmisibil. Am ajuns peste limite. Iar ce e cu aceea plângere penală, Justiţia să-şi facă datoria. Dar să fiu denigrat sub forma asta, e jenant. N-am băut nicio cafea de la nimeni, dar să fiu făcut trântor, că nu muncesc, eu care sunt plin de activitate şi nu pot să stau în loc. Ce s-a făcut în instituţia asta a fost implicarea mea, în timpul meu liber. S-a mers prea departe. Asta este bătaie de joc. 220.000 se mi se impută salariul după 5 ani? N-am făcut nimic. Există o judecată. Şi aici şi divină. Nu pot admite, şi pentru asta o să stau în greva foamei, şi o să devin erou în România. Pentru că un lider naţional de sindicat care nu este respectat, este badjocorit şi hărţuit de nişte parveniţi politici.  Am ajuns să nu am somn noaptea. De ce? Că aţi venit la totul de-a gata şi aţi venit să faceţi ordine”, a spus Gheorghe Chiş.

În ce o priveşte pe dr. Daniela Petrişor aceasta susţine că acuzaţiile sunt nefondate şi că vizează pe de o parte înlăturarea ei din funcţia actuală, iar pe de alta - împiedicarea accesului ei la un eventual concurs pentru funcţia de manager general.

“Sunt acuzaţii nefondate prin care se încearcă discreditarea mea cu orice preţ, prin orice mijloace. Trecând peste faptul că am fost schimbată din funcţie abuziv, în ultima perioadă se încearcă înlăturarea mea din funcţia de director medical. În toate şedinţele, la toate conferinţele de presă, acum şi prin aceste plângeri penale, peste tot se aduc acuzaţii vechii conduceri. De fapt, sunt vizată eu şi este foarte evident ce se doreşte. Se vrea să nu particip la un eventual concurs”,  a afirmat dr. Petrişor.

Va mai recomandam:

STENOGRAME Sistemul şpăgilor-cadou la Casa de Pensii Bihor. Cât primea şefu' mită de la medici de Paşti, de Crăciun şi la ziua de naştere

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO