Vezi aici cât câștigă președintele Consiliului Județean Bihor și angajații din subordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De această dată au de suferit funcționarii Consiliului Județean, care s-au trezit cu salariile înjumătățite față de anul 2009. Pe lângă cazurile grave în care funcționarii ajung să muncească pe salarii mai mici decât minimul pe economie, sau egale cu ale muncitorilor necalificați, în instituții există și venituri care rămân decente în ciuda tăierii sporurilor.

În luna aprilie cei peste 150 de angajați ai Consiliului Județean au aflat că li se taie salariile retroactiv, începând cu luna martie. Funcționarii publici, revoltați, au decis să dea în judecată instituția. „Nu este normal să se reducă salarii retroactiv, fără să fim anunțați sau consultați", spune Judit Kiss, lider de sindicat.  Femeia, referent de patru ani, a luat în luna aprilie un salariu de 646 de lei.
În urma scăderilor salariale din luna martie aproape 50% din agajați au rămas cu salarii mai mici de 1.000 de lei pe lună.„Cel mai mic salariu net este de 510 lei, al unui consilier fără vechime care are studii medii", spune Mircea Jacan, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bihor.
„Pentru luna martie, 68 de angajați au primit salarii între 500 de lei și 1.000 de lei", a mai completat Jacan.  

Venituri medii

În Consiliul Județean însă, 85 de angajați au venitul mediu și peste mediu, asemănător cu cel din mediul privat, chiar și după scăderile din luna martie. „Patruzeci de angajați au primit salarii între 1.000 de lei și 1.500 de lei, treizeci și cinci de angajați au primit salarii nete între 2.000 de lei și 2.500 de lei și cinci angajați au primit salarii mai mari de 2.500 de lei", spune Mircea Jacan. „Cel mai mare salariul este președintelui, care are statut de demnitar și care a primit pentru luna martie 3.999 de lei. Pe următorul loc este secretarul Carmen Sultănel, care a primit un salariu net de 3438 de lei", a mai spus Jacan.

Ca la privat

În mediul privat, cele mai mici salarii sunt pentru muncitorii necalificați, care primesc 650 de lei pe lună. Pentru acești bani, ei muncesc în schimburi, ziua și noaptea, la bandă. „Am lucrat ca operator la bandă dar nu am rezistat, mai ales că aveam și doi copii de crescut. Trebuia să muncesc și ziua și noaptea, în schimburi, în picioare la bandă", spune Camelia Mănescu de 32 de ani.
Salarii cuprinse între 800 de lei și 1.500 de lei sunt oferte atât orădenilor cu studii medii cât și celor cu studii superioare, indiferent dacă se angajează în servicii, industrie ușoară, producție, vânzări, sua în domeniul tehnic „În aceste domenii se oferă salarii peste medie doar celor care au vechime mare, pe lângă studii de specialitate", spune Simona Turdan, specialist în resurse umane. „Angajatori caută disponibilitate pentru ore suplimentare și rezistență la stres. Angajații au targete și dead line-uri în care trebuie să se încadreze. În vânzări, se primesc comisioane pe lângă salariu, doar dacă targetul a fost depășit", a mai spus recruiterul. „Cei care au experiență în domeniul pentru care optează pot spera la salarii de până la 2.500 de lei. De la aceastp sumă încep salariile pentru funcțiile de conducere", a specificat specialistul.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”