UPDATE Elan Schwartzenberg susţine că vânătoarea de la Balc este o lecţie de politică externă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânătorii VIP invitați de către miliardarul Ion Țiriac pe domeniul cinegetic de la Balc au fost așteptați degeaba la Aeroportul din Oradea.  Un singur vânător, sosit de la București, a ales să folosească aeroportul din Oradea, ceilalți aterizând, ca anul trecut, pe aeroportul din Debrețin, Ungaria.

ora 20.00 Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, invitat si in acest an la vânătoarea de la Balc, a declarat că evenimentul este de fapt un prilej de socializare între oamenii de afaceri din toată Europa şi o ocazie bună ca aceştia să vadă frumuseţile României. "În seara aceasta va fi o cină festivă, unde mai povestim. Sâmbătă şi duminică va avea loc vânătoarea propriu zisă, care e compusă din socializare, împrietenire, discuţii, mese şi toate tradiţiile vânătoreşti. E o lecţie de politică externă şi de economie care poate fi predată la Balc, sub bagheta lui Ţiriac, care cred că reuşeşte să îmbine utilul cu plăcutul", a declarat Elan Schwartzenberg pentru Antena 3. El a spus că Ţiriac are în jur de 30 de invitaţi şi că estimează că în cele două zile vor vâna în jur de 200 de mistreţi.

Update, ora 14.20

Avionul particular care a aterizat în urmă cu câteva minute la Aeroportul din Oradea a avut un singur pasager, care a refuzat să vorbească despre scopul vizitei sale la Oradea sau despre vânătoarea de la Balc. Potrivit lui Gheorghe Pasc, directorul general al Aeroportului din Oradea, milionarii așteptați în acest weekend la Balc au ales să folosească aeroportul din Debrețin, unde au fost programate astăzi mai multe avioane private, din străinătate. 

George Marsan - primarul din Monaco, Wolfgang Porsche (moştenitor al imperiului auto german Porsche), Klaus Mangold (preşedintele Daimler Chrysler), José Merino Jiménez (bancher spaniol), Inigo Herrera (fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei), Peter Rau (fost membru în conducerea concernului Mercedes), Volker Schmidt (unul dintre cei mai mari vânzători de publicitate sportivă din Europa) sunt câțiva dintre invitații așteptați astăzi la Balc, în județul Bihor, la ediția cu numărul șapte a vânătorii de mistreți.

Ecologiștii îl atacă pe Ion Țiriac: „Partida de vânătoare de la Balc este un abator în aer liber"

Condamnați de către ecologiști

Coaliția pentru Mediu din România, care cuprinde 67 organizații de mediu, condamnă organizarea partidei de vânătoare de la Balc, comparând-o cu „un abator în aer liber". Din coaliție fac parte și două organizații din Oradea. Eleonora Mircescu, vicepreședinte Ecotop Oradea, a declarat că ceea ce se întâmplă la Balc nu este sport sau vânătoare, ci crimă. „Atunci când crești un animal pentru a-l ucide nu te poți numi vânător", a spus Mircescu. „În trecut vânătoarea avea un rost, acela de a asigura hrana. Acum reprezintă crimă din plăcere", a spus ecologista. Mihai Togor, președintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică Munții Apuseni, a spus că actul uciderii din plăcere este inacceptabil. „Acest fapt este condamnabil mai ales fiindcă se desfășoară într-o incintă închisă", a spus Mihai Togor.

Perfect legal și moral

Pe de altă parte însă, șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Bihor, Dacian Iovan, spune că nu este nimic de condamnat în acest eveniment. „Este o vânătoare devenită deja tradițională. Este un lucru moral și legal, o afacere personală", a declarat reprezentantul ITRSV.

Mistreți crescuți pentru a fi împușcați

Ecologiștii sunt îngrijorați de faptul că, la Șinteu, se copiază deja modelul de la Balc, un investitor austriac crescând acolo mistreți, pe care îi vinde domeniilor cinegetice sau abatoarelor. „Respingem tendinţa de transformare a fondurilor de vânătoare în terenuri unde se cresc în regim domestic şi semi-domestic exemplare ale unor specii de animale sălbatice, cu unicul scop de a furniza materie primă pentru crimele recreative", au mai spus ecologiștii.

Anul trecut, în două zile de vânătoare, oamenii de afaceri au ucis 160 de mistreți, majoritatea tineri.

Monitorizare permanentă

Având în vedere faptul că, anul trecut, cinci dintre porcii împușcați la Balc au fost depistați cu trichineloză, Sorin Hodișan, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, a spus că inspectorii vor verifica pe tot parcursul weekend-ului starea de sănătate a mistreților de la Balc.  „Fiecare exemplar ucis va fi verificat, pentru a evita izbucnirea unor focare de trichineloză, pestă porcină şi febră aftoasă", a spus Hodișan. Specialiştii DSVSA Bihor vor fi însoţiţi pe domeniul cinegetic de la Balc de către medicul veterinar care are custodia zonei respective.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute