Un tânăr a fost târât 10 metri în timp ce încerca să-l oprească pe şoferul care i-a lovit maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a încercat să fugă de Poliţie

A acroşat un autoturism şi a părăsit locul faptei, ba mai mult, a târât şoferul maşinii lovite mai bine de 10 metri.  Este vorba despre un şofer bihorean care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.

Duminică seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 că, pe strada Devei din municipiul Beiuş, s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia un autoturism a acroşat un alt autoturism, după care şi-a continuat drumul.

Asta chiar dacă proprietarul autoturismului acroşat, G.I., de 26 de ani, din Beiuş, încercând să-l împiedice pe şofer să părăsească locul accidentului, s-a agăţat de autoturism, fiind târât aproximativ 10 metri.

În urma accidentului rutier, bărbatul a suferit leziuni uşoare.

Poliţiştii rutieri s-au deplasat la faţa locului şi, totodată, au declanşat imediat cercetările necesare pentru identificarea şi prinderea suspectului în cauză şi stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bihoreni au identificat cu operativitate suspectul în cauză ca fiind G.T., de 52 de ani, din comuna bihoreană Bunteşti. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi