Un copil de 4 ani s-a urcat la volan, a lovit cu maşina un drumar, o altă maşină, apoi s-a oprit în poarta unei case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăsat nesupravegheat, un copil de 4 ani s-a urcat la volanul unei maşini pe care a condus-o aproximativ 20 de metri, timp în care a trecut peste piciorul unui drumar, a buşit o altă maşină pe contrasens şi s-a oprit în final în poarta unei case.

Accidentul s-a produs, miercuri, la prânz, pe strada Seleuşului din Oradea. Copilul, un băieţel de 4 ani din comuna Oşorhei, venise cu părinţii în oraş şi, lăsat pentru câteva minute nesupravegheat, s-a urcat în maşina parcată cu cheile rămase în contact şi a pornit-o.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, autoturismul condus de băiat a acroşat întâi un drumar, un bărbat de 43 ani, după care a patruns pe sensul opus, unde a lovit un autoturism condus de un orădean de 37 ani şi apoi poarta unui imobil de pe strada respectivă.

"În urma accidentului, bărbatul de 43 ani a suferit leziuni uşoare", a declarat Dinu.

Drumarul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul clinic judeţean din Oradea, dar avea doar răni superficiale. "A suferit contuzie de gleznă dreapta care nu a necesitat internarea", a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc. 

Cazul se află în atenţia poliţiştilor rutieri din Oradea, care fac cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul rutier.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi