Un angajat al Serviciului de Ambulanță Bihor a murit în timpul unei intervenții

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Bihor a murit astăzi în timpul unei intervenții în Băile Felix. Colegii bărbatului au încercat să-l resusciteze timp de două ore. Cauzele morții vor fi stabilite în urma autopsiei.

Florin Miclău (42 de ani), angajat ca șofer la Serviciul Județean de Ambulanță Bihor, a murit astăzi în jurul orei 12.00, în timpul unei intervenții. "Colegul se afla împreună cu un echipaj la un hotel din Băile Felix, unde o turistă a suferit o alergie medicamentoasă.  După ce a urcat pacienta în ambulanță i s-a făcut rău, a intrat în stop cardio-respirator și a căzut lângă ambulanță. Medicul și asistenta i-au acordat prim ajutor, a fost trimis un alt echipaj de la Oradea pentru sprijin, însă n-au mai putut face nimic", a declarat un coleg de la Serviciul de Ambulanță. "Înainte să i se facă rău a spus că nu se simte bine, colegii mei l-au întrebat dacă-l doare ceva și a zis că nu. Brusc și-a pierdut cunoștința și a intrat în stop. Colegii mei au încercat să-l resusciteze timp de două ore", a mai spus sursa citată. Colegii de la Ambulanță au spus că nu știau ca bărbatul să sufere de ceva.

Florin Miclău era căsătorit și avea o fetiță în vârstă de 15 ani. Lucra la Serviciul de Ambulanță de aproximativ cinci ani. "A fost un om deosebit. Toți colegii l-au apreciat, era  muncitor, respectuos", a mai declarat colegul victimei.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile