Trafic deviat din cauza lucrărilor la noul pod peste Peța care vor fi gata luna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii se pregătesc să toarne asfaltul

Lucrările la noul pod peste Peste sunt în grafic și vor fi gata cel mai probabil luna viitoare. În funcție de condițiile meteo, muncitorii se pregătesc să toarne stratul de beton și asflat. Podul are o deschidere de 12 metri şi o lungime de 11, 50 metri.

În prezent se lucrează la realizarea podului peste Peţa care va face legătura între strada Toamnei şi strada Vaporului. Acesta are o structură de rezistenţă metalică care are avantajul de a se monta foarte rapid. Până luna viitoare lucrările la pod vor avansa, astfel încât acesta va fi deja la stadiul de carosabil, urmând ca în funcţie de condiţiile meteo să fie turnat stratul de beton şi asfalt. Traficul greu va fi deviat de pe strada Atelierelor, pe varianta nou construită, pe legătura realizată de la capătul străzi, de la Energomontaj, până la strada Ogorului, la centura actuală,  intersecţie cu strada Nojoridului.

Trafic deviat

Pe strada Toamnei, pe tronsonul cuprins între Cimitirul Municipal şi strada Atelierelor, se execută lucrări de introducere a reţelelor de apă potabilă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială, urmând ca la finalizarea acestora să înceapă lucrările de modernizare a străzii. „Realizarea acestei străzii va scurta legătura între Cartierul Nufărul, Calea Aradului şi Cartierul Rogerius, fapt ce va duce la fluidizarea traficului" a spus primarul Ilie Bolojan.

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."