Tradiţii de Sfântul Andrei. Ce se întâmplă cu persoanele care dau împrumuturi în această zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sf Andrei

Tradiţia spune că, în noaptea de Sfântul Andrei, la hotarul dintre toamnă şi iarnă, se leagă şi se dezleagă vrăji, iar sufletele morţilor bântuie pe Pământ. De Sfântul Andrei nu se dă împrumut ori în dar căci vei păgubi.

În această zi umblă strigoii, care iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi multe suferinţe. Prin unele părţi există credinţa că strigoii fură din curţile oamenilor coasele, iar apoi se bat cu ele.

"Tradiţia spune spune că fetele măsoară de Sfântul Andrei nouă ceşcuţe pline cu apă, iar apoi le toarnă într-o strachină care se pune apoi sub o icoană. A doua zi dimineaţa, apa din strachină se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă. Dacă mai rămâne apă pe fundul ei, atunci fetele vor avea noroc şi se vor mărita", ne-a spus Maria Pop, localnică din Bihor.

În unele zone ale ţătii, pentru a afla cât de rodnic va fi următorul an, se pun boabe de grâu la încolţit, într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta de anul viitor.

"De Sfântul Andrei nu se dă împrumut ori în dar căci vei păgubi. În unele sate, copiii taie mlădiţe din pomii roditori (meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile", a mai explicat Maria Pop.

Va mai recomandam:

Avocatul Călin Porţan, achitat de Curtea de Apel Oradea. Procurorii DNA îl acuză că ar fi pretins bani în numele unui executor judecătoresc

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO