Toamna târzie aduce faliment la pensiunile și la agențiile de turism din Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut, mulţi turişti au ales staţiunea Arieşeni

Cum cele mai căutate destinaţii în această perioadă sunt cele pentru schi, faptul că nu a nins îi determină pe mulţi să renunţe la planurile făcute de sărbători.

Persoane care şi-au rezervat deja vacanţa renunţă la ea, pentru că prognoza meteo arată că nu vor fi temperaturi nici cât să poată funcţiona tunurile de zăpadă. „Am făcut rezervare pentru Slovacia, dar dacă nu ninge ne gândim să rămânem acasă şi eventual să mergem la Arieşeni, când va da zăpada”, spune orădeanul Andrei Naghi, mare amator de schi.

Pârtiile pustii
„Toţi sunt afectaţi din acest punct de vedere, cu preponderenţă în zonele cu posibilitate de schi. Nici măcar Austria nu s-a mai vândut, care era cea mai căutată destinaţie în această perioadă”, spune Maria Tătar, directorul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Oradea.

„Din cauza crizei, coroborat cu lipsa zăpezii încă mai sunt locuri libere în pensiuni şi hoteluri. Şi pentru pachetele de sărbători sunt încă foarte multe locuri libere”, precizează Maria Tătar. Potrivit acesteia, vacanţele s-au vândut cu 30 de procente mai puţin, faţă de anul trecut. Pentru a contracara criza, proprietarii de pensiuni au venit cu tarife mult mai mici, cu aproximativ 40 de procente. „Au introdus în pachete excursii gratuite şi facilităţi pentru copii”, declară Maria Tătar.  „Am avut zăpadă în octombrie şi nu ne-a fost de folos pentru că nu se putea schia”, spune Vasile Birta, proprietarul unui hotel din Vârtop.

El recunoaşte că a fost nevoit să scadă preţurile cu 20-30 de procente. Un alt proprietar de pensiune spune şi el că este afectat de această situaţie. „Lipsa banilor şi a zăpezii ne afectează. Lumea vine de obicei la schi, dar acum nu este zăpadă”, declară Petru Chirodea.

Vânzări puţine prin agenţii
Agenţiile de turism sunt cele care au cel mai mult de suferit. „Şi aşa orădenii s-au obişnuit să-şi facă rezervări pe internet, la care se adaugă acum solicitările tot mai puţine”, explică directorul ANTREC. „Pentru Austria am vândut anul acesta foarte slab”, declară Diana Gal, directorul unei agenţii de turism. Ea spune că Slovacia i-a salvat, pentru că având preţuri mai mici s-a vândut mai bine.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete