Tamponare în lanţ între trei autoturisme, două camioane şi un microbuz, pe DN1 în Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tamponare în lanţ în care au fost implicate trei autoturisme, două camioane şi un microbuz s-a produs pe DN1 în judeţul Bihor, din primele informaţii fiind cinci persoane rănite uşor care vor fi transportate la spital.

Accidentul s-a produs între localităţile Auşeu şi Groşi, la kilometrul 583+700 de metri, potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu, a precizat pentru MEDIAFAX că este vorba de o tamponare în lanţ în care au fost implicate trei autoturisme, două camioane şi un microbuz.

Din primele informaţii, accidentul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, care nu ar fi în stare gravă conform evaluării de către echipajele de prim ajutor la faţa locului. Ele urmează a fi duse la spital.

Traficul rutier pe DN1 în zonă se desfăşoară îngreunat, alternativ, pe o bandă, dirijat de poliţişti.

Cauza probabilă a accidentului a fost nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers, potrivit Infotrafic.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani