Surpriză la frontiera cu Ungaria. Ce au descoperit poliţiştii în timpul unui control

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt cetăţeni din Irak şi Siria, printre care un copil de şapte luni, au fost depistaţi când intenţionau să iasă ilegal din ţara noastră, la graniţa cu Ungaria, în urma unei acţiuni de cooperare româno-maghiare

''Poliţiştii de frontieră bihoreni, în cooperare cu autorităţile de frontieră maghiare au depistat opt cetăţeni din Irak şi Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen'', au anunţat reprezentaţii Insepctoratului Poliţiei deb Frontieră Bihor.

Un grup de persoane care se îndrepta, pe jos, spre teritoriul statului vecin a fost identificat în apropierea căii ferate din localitatea Valea lui Mihai. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit şi au reţinut, la aproximativ 500 metri faţă de linia de frontieră, cinci persoane. Totodată, autorităţile de frontieră maghiare au reţinut alte trei persoane, care făceau parte din acelaşi grup şi care au fost predate poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea lui Mihai.

Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak şi Siria, patru bărbaţi şi două femei cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani şi un copil de 7 luni, o parte dintre aceştia fiind solicitanţi de azil în România. Ei au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen, se mai spune în comunicat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cinci dintre persoane, şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru celelalte trei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!