SUBIECT CERUT DE CITITORIRecalificarea, şansa de angajare a şomerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgurile de locuri de muncă sunt mereu pline de şomeri.

Specialiştii susţin că orădenii trebuie să se orienteze după oferta pieţei dacă vor să scape de şomaj în 2011. Oamenii cu studii superioare sunt cei care preferă să aştepte până au oportunitatea unui job în domeniul pe care l-au studiat.

Piaţa locurilor de muncă din Oradea nu a fost variată anul acesta, iar în 2011 nu sunt semne de schimbare. „Nu poate nimeni să estimeze spre ce se va îndrepta piaţa. Pot spune însă că anul acesta majoritatea ofertelor au fost din domeniul tehnic”, a spus Maricia Juca, purtător de cuvânt al AJOFM Bihor. Unul dintre investitorii care a creat sute de locuri de muncă este Shinheung Electronics, în timp ce la bursele locurilor de muncă, cele mai multe joburi au fost puse la bătaie de Celestica, ambele companii căutând oameni cu studii tehnice sau economice. Şi pentru anul viitor, o resursă de joburi rămân companiile care au investit în Parcul Industrial, majoritatea fiind producători de componente electronice, materiale de construcţie  sau mase plastice. Un avantaj vor avea şi cei cu experienţă în confecţii.




Pe lista de aşteptare

„Sunt multe oferte în acest domeniu şi este printre puţinele domenii din care nu au fost făcute restructurări în ultimul timp”, a mai spus Maricica Juca. În timp ce firmele scot tot mai des la concurs astfel posturi, sute de orădeni aşteaptă jobul potrivit. „Am absolvit Facultatea de Limbi Străine, am făcut traduceri din timpul şcolii şi cred că am şanse să lucrez în domeniu. În cel mai rău caz aş accepta şi un post de asistent manager”, a declarat orădeanca Iulia Marin. Tânăra este încrezătoare, deşi îşi caută de lucru de jumătate de an. „În general absolvenţii de studii superioare nu vor să se reorienteze. Preferă să muncească pe bani puţini şi pe funcţii mici”, a spus recruiterul Daniela Boldar.

„Atât tinerii, cât şi şomerii, ar trebui să facă un master, o specializare sau un curs de pregătire profesională în funcţie de joburile existente”, a mai spus Boldar. O altă şansă ar fi dacă şomerii ar accepta să

facă practică, gratuit în companii. Astfel ar învăţa meseria şi ar avea timp să-şi demonstreze calităţile”, a mai spus recruiterul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"