Studenții şi-au ales reprezentanţii în Senat! Urmează desemnarea preşedintelui studenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din Universitatea Oradea au decis cine îi va reprezenta în Senatul Universităţii. Studenţii nu s-au înghesuit la vot, astfel că după cel de-al doilea tur de scrutin, numai 1.127 din cei 17.000 de tineri au decis să participe la alegeri.   

Cei 19 reprezentanţi ai studenţilor au fost aleşi în urma celui de-al doilea tur de scrutin, care a avut loc miercuri, în Sala de Jocuri Sportive a Universităţii.

Astfel, noii reprezentanţi ai tinerilor vor fi Răducu Şerbănescu, de la Facultatea de Arte, Bucurean Marius din partea Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii, Traian Lucian Costa, de la Facultatea de Drept, Daniela Ile Lucaciu de laFacultatea de Geografie, Turism şi Sport, Romeo Vasile Ile de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, Gabriel Gheţiu de la Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial, Bogdan Fodor de la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică, Alexandra Radu de la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Andra Maria Nistor studentă la Facultatea de Litere, Adrian Octavian Maghiar şi Lucia Raluca Ardelean, ambii de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Gheorghe Marius Omuţ şi Flavius Adrian Benea de la Facultatea de Protecţia Mediului, Adina Nicoleta Pop de la Facultatea de Ştiinţe, Răzvan Lucian Tau şi Adrian Vusca de la Facultatea de Ştiinţe Economice, Diana Roxana Tincu şi Alexandra Puşcaş amândouă de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi de Constantin Pascariu de la Facultatea de Teologie.

Următorul pas este alegerea preşedintelui studenţilor care va avea loc în prima şedinţă a Senatului Universităţii. Dar, până atunci, Universitatea se pregăteşte de alegerea noului rector, care va avea loc pe data de 8 februarie.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă