Staţiunea Băile Felix este cerută, după 77 de ani, de călugării ordinului Premonstrates. Dacă se va redeschide, dosarul va fi cel mai vechi din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retrocedarea staţiunii Băile Felix este cerută în instanţă de către ordinul de călugări Premonstratens după 77 de ani. În anul 1936 a fost deschisă o acţiune judecătorească, care a fost soluţionată în favoarea statului român. Reprezentanţii ordinului susţin că au fost deposedaţi de 176 de hectare de teren şi de staţiune Băile Felix, iar recursul din 1938 nu s-a mai judecat. Dacă procesul va fi redeschis, va fi cel mai vechi din România.

Pornind de la faptul că vechiul litigiu cu statul nu a fost soluţionat, ordinul de călugări Premonstratens a  cerut redeschiderea procesului.

La dosar au fost depuse documente care arată că, printr-o „corectare” a cărţii funciare, staţiunea Băile Felix a fost trecută din patrimoniul ordinului în proprietatea statului român. Secţia Civilă a Curţii Supreme urmează să se pronunţe în acest dosar în luna septembrie.

Un document de la Arhivele Naţionale, citat de Gândul, arată că, în secolul trecut, călugării Ordinului Premonstratens ar fi deţinut 1939 de hectare de pământ, vie, o biserică, o mânăstire şi un liceu. Potrivit unui alt document, în anul 1940 ordinul deţinea inclusiv staţiunea balneară Băile Felix: „În comuna Sânmartin ordinul deţine: Biserică, Mânăstirea, clădiri de economie, moară de apă, Stabilimentul Băile Felix / cinci edificii de hotel, trei edificii de băi, locuinţele particulare […] 126 hectare etc.”

Reprezentanţii ordinului arată că proprietăţile lor au fost confiscate în anul 1936 de către Onisifor Ghibu, care în acea perioadă era împuternicit special al Ministerului Educaţiei. “Pedagogul Onisifor Ghibu a decis în 1936 naţionalizare/exproprierea bunurilor Ordinului Premonstratens din România prin rectificarea Cărţii Funciare a comunei Sânmartin”, se precizează în cererea depusă la Curtea Supremă de Ordinul Premonstratens.

Un referat oficial din 1940, întocmit de un avocat pentru Ministerul Sănătăţii, arată că în 1936 profesorul universitar Onisifor Ghibu a fost mandat de Ministerul Educaţiei să intre în posesia Băilor Felix. Astfel că Onisifor Ghibu a operat această modificare în Cartea Funciară. Decizia a fost apoi certificată prin încheierea Judecătoriei Oradea pe 22 august 1936.

În anul 1937, Onisifor Ghibu a intrat cu forţa pe proprietatea călugărilor. “Dl prof. Ghibu, în baza delegaţiei de mai sus şi cu ajutorul forţei publice (Comandantul Legiunii de Jandarmi) a intrat în Mânăstirea Ordinului Premonstratens din Oradea-Sânmartin, pe care a preluata cu toate anexele şi cu tot inventarul său inclusiv Băile Felix, expulzând pe cei doi călugări care erau în Mânăstire”, se precizează în nota depusă la Ministerul Sănătăţii.

Reverendul Feies Rudolf Anzelm, cel care se află astăzi în fruntea Ordinului Premonstratens, a deschis acţiunea juridică la Curtea Supremă în februarie 2012 şi cere rejudecarea procesului.

Dacă instanţa va fi de acord cu această rejudecare, dosarul va deveni cel mai vechi din România.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor