Stația mobilă de evidență a populației ajunge săptămâna aceasta la Sântandrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii comunei Sântandrei care au nevoie de documente de identitate noi pot profita de faptul că personalul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Oradea ajunge la ei în localitate, la sfârșitul acestei săptămâni.

„Deplasarea cu stația mobilă este pentru punerea în legalitate a cetăţenilor din cele șaptesprezece comune arondate municipiului Oradea şi în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea preluării documentelor necesare eliberării unor noi acte de identitate", se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.

Vineri

Conform graficului aprobat de către conducerea Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, vineri,  11 iunie 2010, staţia mobilă a DEP se va deplasa în comuna Sântandrei, unde sunt aşteptate toate persoanele care se află în una din situaţiile care impun eliberarea unor astfel de documente.