Spectacol de caritate pentru Florica Ungur, doamna muzicii populare bihorene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Binecunoscuta interpretă de muzică populară, bihoreanca Florica Ungur are nevoie de ajutor. Ea suferă de o formă de cancer şi trece prin cea mai grea perioadă a vieţii. Colegii de breaslă îi sunt alături, iar astăzi de la ora 19.00  la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, va avea loc spectacolul caritabil "Florica Ungur - O viață închinată cântecului".

Spectacolul caritabil "Florica Ungur - O viață închinată cântecului", organizat de clubul Leo „Black Eagle" Oradea are loc astăzi, la ora 19.00, la Casa Sindicatelor.
În cadrul evenimentului pe scenă vor urca soliştii Cristian Pomohaci, Nicolae şi Nicuşor Mureşan, Tiberiu Ceia, Cornel Borza, Antonela Ferche Buţiu, Ioana Urs, Mihaela Popa, Paul Ananie, Dana Ionela Jurjuţ, Elvira Lerinţiu, Radu Potoran, Iuliana Chelu şi Otilia Haragoş.

Potrivit Oanei Pelea, preşedinta clubului Leo "Black Eagle" Oradea, la buna desfăşurare a spectacolului vor contribui şi dansatorii Ansamblului "Bihorul".

Florica Ungur este una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe de muzică populară dun Bihor. Ea susţine că nu a vrut şi nu a făcut carieră din cântat. A dorit ca prin cântecele sale să mângâie sufletele celor care au ascultat-o.

Interpreta a absolvit cursurile Universităţii din Bucureşti, secţia limbi clasice, latină şi greacă veche şi a fost profesoară de latină în liceu. Intrarea la spectacolul din această seară se va face pe bază de invitaţii, preţul lor fiind de 20 de lei.

„Banii pe care îi vom strânge vor merge către doamna Florica Ungur, care, acum are mare nevoie de îngrijiri medicale. Mulţumim tuturor celor care ne vor susţine" a spus Oana Pelea, preşedinta Clubului Leo „Black Eagle" Oradea.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie