Şomerii orădeni o pot lua de la capăt, recalificându-se ca agenţi de vânzări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii afectaţi de disponibilizări se pot reprofila, cu ajutorul cursurilor de recalificare care încep, în luna aprilie, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor. Şomerii pot alege între cursuri de pomicultori, agenţi de pază, operatori maşini şi altele.

Potrivit informaţiilor transmise de către AJOFM Bihor, pentru luna aprilie sunt programate cursuri de calificare pentru lucrători electronică automatizări (68 cursanţi), cursuri pentru  operatori maşini unelte cu comandă numeric (20 persoane), cursuri pentru agenţi de pază, ordine şi intervenţie fără armă (25 cursanţi), şi un curs de pomicultor (14 persoane). Aproximativ 30 de şomeri se vor putea recalifica pentru a lucra ca agenţi de vânzări, iar 20 de şomeri vor putea beneficia de cursuri de administrator reţele de calculatoare.

Beneficiari

Cursurile de recalificare sunt gratuite. De ele pot beneficia persoanele care nu au loc de muncă, persoanele din mediul rural care nu realizează venituri lunare, dar şi cele care au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO