Şoferul care a lovit intenţionat un om cu TIR-ul în PTF Borş, internat forţat la Psihiatrie. Scăpase de arest pe motiv că nu-i pericol social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul din Sălaj care, luna trecută, în timp ce se afla în PTF Borş II, a lovit intenţionat cu TIR-ul un coleg şi a spart parbrizele a două camioane, a fost internat forţat la Spitalul de Psihiatrie Ştei. Un complet de drepturi şi libertăţi îi dăduse drumul din Arest pe motiv că nu-i periculos.

Şoferul sălăjan a ajuns la Spitalul de psihiatrie Ştei Foto: colaj Facebook

Este vorba despre sălăjanul Szőcs Zoltán Géza, acuzat că, pe 14 noiembrie, în timp ce se afla la PTF Borş 2, l-a lovit intenționat cu autotrenul pe un șofer din Bihor, cu care se certase iar apoi a spart parbrizul TIR-ului condus de victimă, dar şi a unui alt camion.

Şofer în Arest

În urma incidentului, victima sălăjanului a ajuns la spital  cu fractură de cutie craniană și hemoragie cerebrală, medicii legişti care l-au consultat arătând că are nevoie de cel puţin 30 de zile de îngrijiri medicale. 

Szőcs a fost arestat, atunci, pentru 30 zile, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care a deschis un dosar penal în caz, sub acuza de loviri şi distrugere.

Bărbatul a contestat măsura, iar un complet de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor a reanalizat cazul, marţi, şi a considerat că acuzaţiile nu sunt atât de grave încât Szőcs să rămână în sptatele gratiilor. Ca atare, completul de judecată i-a dat drumul, dispunând să fie plasat sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi România, de a exercita profesia de conducător auto, dar şi de a conduce vreo maşină, până la finalizarea cercetărilor. Hotărârea Tribunalului era definitivă iar sălăjanul, care era în sala de judecată, a fost eliberat imediat şi a plecat.

Încurcături de judecători

Surpriză, însă, căci între timp, un alt judecător al Tribunalului Bihor era solicitat să-l interneze forţat pe sălăjan la Psihiatrie. 

Solicitarea a fost făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care a preluat ancheta în caz după ce acuzaţia adusă bărbatului a fost schimbată din loviri în tentativă la omor. Noul anchetator a dispus ca Szőcs să fie supus unei expertize psihiatrice iar rezultatul a arătat că bărbatul are probleme medicale aşa că a cerut judecătorilos să-l interneze într-o unitate specializată, pentru tratament.

Acest nou proces a fost programat tot pentru ziua de marţi, după-amiaza, iar instanţa a admis solicitarea procurorilor, dispunând "luarea faţă de inculpatul cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor a măsurii internării medicale provizorii într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol".

Doar că, fiind liber, între timp omul a plecat.

L-au găsit

Bărbatul a fost găsit, în final, marţi seara, în jurul orei 20, la Poliţia din Nuşfalău, unde s-a prezentat ca să i se prezinte obligaţiile şi interdicţiile pe care le are. Acolo a aflat că, de fapt, va fi reţinut pentru a fi internat la spital.

"Un echipaj al Serviciului de Investigaţii Criminale Sălaj l-a ridicat pe bărbat, în aceeaşi seară, şi l-a condus la o unitate specializată", a declarat Ioana Lascău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sălaj. 

Deşi hotărârea Tribunalului Bihor este executorie, aceasta nu e definitivă, iar Szőcs o mai poate contesta la Curtea de Apel Oradea. 

Zeci de atacuri

Szőcs Zoltán Géza nu e la prima anchetă. El a mai fost cercetat în, Oradea, în două cauze penale, ambele pentru distrugere, care însă au fost clasate, după ce persoanele vătămate şi-au retras plângerile. De asemenea, în prezent, procurorii Parchetului Oradea mai fac cercetări într-un dosar penal, tot pentru loviri sau alte violenţe, respectiv distrugere, însă, deocamdată, doar faţă de faptă, fără ca lui Szőcs să i se aducă vreo acuză oficială.

Bărbatul nici nu îşi neagă comportamentul agresiv, pe care îl pune pe seama faptului că luptă cu corupţia din vămi, după cum a povestit ziariştilor cotidianului Kronika, unde s-a lăudat că a comis cel puţin 50 de atacuri asupra unor TIR-uri, în punctele de trecere ale frontierei.

Folosindu-se de răngi, pietre sau sticle, el a spart oglinzile retrovizoare sau parbrizele TIR-urilor, convins că şoferii acestor maşini aveau transporturi cu mărfuri de contrabandă ori migranţi, şi ar fi ieşit din cozile formate la PTF Borş sau Nădlac, mituindu-i pe poliţiştii de frontieră. Atât că nici una dintre suspiciunile sale nu s-a confirmat.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne