Sinagoga de pe strada Primăriei, una dintre cele mai vechi din Oradea, devine muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sinagoga de pe strada primăriei va deveni muzeu de istorie

Reprezentanţii Comunităţii Evreieşti şi cei ai Muzeului Ţării Crişurilor au semnat astăzi un protocol de colaborare. Instituţia muzeală va avea drept de folosinţă gratuit asupra sinagogii timp de 25 ani. Operele expuse în lăcaş vor fi adunate din donaţii.

Imaginea sinagogii de pe strada primăriei va suferi o modificare completă. Una dintre cele mai vechi 21 de lăcaşuri aparţinând Comunităţii Evreieşti din Oradea va reintra în circuitul istoric al oraşului. „Clădirea nu a mai fost folosită de după cel de-al Doilea Război Mondial. Este o clădire monument şi prin parteneriatul cu Muzeul Ţării Crişurilor va fi salvată”, a spus Andrei Seidler, directorul centrului comunitar evreiesc.


Centru de documentare


Colaborarea dintre Comunitatea Evreiască şi instituţia muzeală presupune înfiinţarea unui muzeu de istorie în incinta sinagogii. „Ideea parteneriatului este veche, dar trebuie realizate nişte expertize tehnice. Următorul pas ar fi atragerea unor surse de finanţare. Termenul de predare a lucrării ar fi trei ani, însă acesta ar putea fi prelungit”, a adăugat Andrei Seidler. Muzeul Ţării Crişurilor va putea folosi cu titlu gratuit timp de 25 de ani sinagoga de pe strada primăriei. „Astăzi am semnat contractul de colaborare şi urmează restaurarea clădirii”, a spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. În incinta sinagogii ar urma să funcţioneze un muzeu de istorie al evreilor din Oradea şi Bihor, dar şi un centru de documentare. „Operele expuse vor fi obiecte din patrimoniul Muzeului Ţării Crişurilor şi donaţii ale membrilor comunităţii evreieşti din Oradea. Prezenţa evreilor în acest oraş a fost atestată prima dată în 1715”, a spus Andrei Seidler, directorul centrului comunitar evreiesc.


Un proiect similar a fost realizat la peste 100 kilometri de Oradea. În localitatea Şimleul Silvaniei, din judeţul Sălaj, funcţionează un Muzeu al Holocaustului. Astfel, din 2013, sinagoga în colţul căreia se vând acum fructe şi legume va deveni un muzeu de istorie.

Este o clădire monument şi va fi salvată prin parteneriatul cu Muzeul Ţării Crişurilor.
Andrei Seidler, directorul centrului comunitar evreiesc


Azi am semnat contractul de colaborare şi urmează restaurarea clădirii.
Aurel Chiric, directorul Muzeului Ţării Crişurilor

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne