Și-a omorât bărbatul și apoi a sunat la urgențe să anunțe că soțul i s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia de 29 de ani și-a sărbătorit cu bărbatul ziua de naștere și, din pricina alcoolului consumat, cei doi s-au luat la ceartă. Femeia l-a lovit cu cuțitul în inimă, s-a speriat și a sunat la 112 să raporteze că soțul ei s-a sinucis. Spre ghinionul ei, socrul nu i-a crezut varianta.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început urmărira penală față de o tânără de 29 de ani, din Tileagd, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

„În luna august 2010, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd a fost înregistrat un dosar având ca obiect „moarte violentă". În noaptea de 1 spre 2 august, F.A., de 29 de ani, aceasta a anunţat la 112 că soţul său şi-a înfipt un cuţit în zona inimii, decedând", spune purtătorul de cuvânt Dorel Moțiu.

Tatăl victimei însă, la două săptămâni după moartea fiului s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind convins că fiul său nu s-a sinucis.

„După efectuarea de audieri, expertiză, test poligraf, procurorul a ajuns la concluzia că în cauză nu este vorba de o sinucidere ci de o faptă de omor", a mai spus Moțiu.  „Deşi pe parcursul cercetărilor nu a recunoscut fapta, cu ocazia punerii sub inculpare a arătat că în data de 01 august 2010, fiind ziua sa de naştere, a consumat băuturi alcoolice împreună cu soţul, apoi s-au certat, s-au îmbrâncit şi la un moment dat a luat un cuţit cu care a împuns-o pe victimă în zona inimii, leziunea producându-i decesul", a explicat Moțiu.
În data de 20 ianuarie 2011 inculpata a fost reţinută pe o perioadă de 24 de ore, iar astăzi este prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”