Se licitează, din nou, pentru DN 76 Oradea-Pocola, unul dintre cele mai proaste drumuri din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DN 76, unul dintre cele mai proaste drumuri din tara

Mai multe firme sunt interesate de cele trei tronsoane de drum de pe DN 76, Oradea – Pocola. Acestea au fost scoase la licitaţie săptămâna trecută de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Potrivit prefectului Claudiu Pop licitaţiile care s-au desfăşurat în zilele de 20 şi 21 august şi au fost depuse  peste 15 oferte pentru cele trei porţiuni de drum, acolo unde s-au înregistrat cele mai mari restanţe la execuţia lucrărilor de reabilitare a drumului.

Directorul general al CNADNR Narcis Neaga recunoaşte că DN 76  pe porţiunea dintre Beiuş şi Oradea este un drum de coşmar. „Un alt drum cu probleme este DN76 între Deva şi Oradea. Pe unul din sectoare, o firmă românească ulterior a intrat in insolvenţă, patronul a fost luat de organele abilitate ale statului. Firma respectivă nu a lucrat nimic, nimic, deşi e vorba de fonduri europene, cu banii pe masă. Firma se numeşte SCT Bucureşti (Societatea de Construcţii în Transporturi). Ne-am rugat de ei, vă rog, sunteţi printre puţinele firme româneşti care aţi mai rămas. Vă rog faceţi. Nu au făcut nimic. Tronsonul între Beiuş şi Oradea este între cele mai proaste în circulaţie. Este un coşmar acolo. Însă, împreună cu regionala de drumuri Cluj, săptămâna asta avem deschiderea de oferte şi noi spunem că până la sfârşitul lunii septembrie se poate circula. Vom aplica o metodă nouă, reciclarea in situ, drumul de 40 şi ceva de kilometri l-am împărţit în 3 segmente”, a afirmat Narcis Neaga.

De ani întregi, drumul Oradea- Beiuş aşteaptă să fie reabilitat. Nervii şoferilor sunt întinşi la maximum ori de câte ori circulă pe acest tronson, mulţi dintre ei fiind chiar sceptici în privinţa refacerii lui. Din păcate, în tot acest timp, autorităţilor statului nu au reuşit să determine SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, respectiv firma SCT Bucureşti să-şi onoreze obligaţiile contactuale privind reabilitarea DN 76, pe cei 47 de km ce le reveneau prin contract. Ritmul de lucru a scos, în repetate rânduri, locuitorii Ţării Beiuşului în stradă, însă fără rezultat. Abia după mai bine de trei ani, CNADNR a reuşit, în luna mai, să ceară rezilierea contractului. S-a decis scoaterea la licitaţie a celor 47 de km rămaşi neatacaţi sau parţial atacaţi, inclusiv pentru a mări ritmul de lucru s-a decis împărţirea pe trei tronsoane: 15 km, 15 km, respectiv 17 km.

„Vor fi trei contracte distincte. Termenul de finalizare este de 75 de zile. La licitaţie s-au prezentat peste 15 firme. Timp de zece zile ofertele se vor afla în analiză”, a  declarat prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop.

Valoarea estimată pentru „lucrările de reciclare in situ” ale celor trei tronsoane se ridică la 45 milioane lei. Potrivit noii soluţii tehnice, asfaltul va fi reciclat, utilajele putând să lucreze 1 km pe zi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”