Scandalul de la CAS Bihor: premierul Tudose a rămas în offside. Prefectul Ioan Mihaiu: „Am ajuns la un numitor comun“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce se intampla cu bolnavii care nu au primit adeverinta de la CAS

Scandalul bolnavilor imobilizaţi duşi pe tărgi la CAS pentru a obţine adeverinţa de asigurat a ajuns până la premierul Tudose, care a cerut să fie demişi cei responsabili. Prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, s-a întâlnit cu Viorel Paşca şi a precizat că a fost identificată o soluţie pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.

Mai multe persoane imobilizate la pat au ajuns, miercuri la prânz, pe holurile CAS Bihor, fiind duse cu tărgile de către bihoreanul Viorel Paşca, omul care se ocupă de îngrijirea a peste 200 de bolnavi, fără aparţinători sau un acoperiş deasupra capului.  Bolnavii au fost transportaţi pentru a li se elibere o adeverinţă de asigurat, ei fiind îngrijiţi la Dumbrava, de către Paşca, căruia funcţionarii instituţiei au refuzat să îi înmâneze documentele solicitate, pe motiv că, potrivit prevederilor legale, cardul de sănătate sau adeverinţa care face dovada calităţii de asigurat pot fi eliberate doar titularului sau unei persoane împuternicite.

Scandalul iscat l-a determinat pe premierul Tudose să-I ceară ministrului Sănătăţii, bihoreanul Florian Bodog, luarea unor măsuri, inclusiv demiteri ale celor vinovaţi de situaţie.

Joi dimineaţa, prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, s-a întâlnit cu Viorel Paşca, cu care a discutat aproape două ore, pentru găsirea unor soluţii.

La final, cei doi au precizat că s-a găsit o modalitate prin care situaţiile ca cele de miercuri să fie evitate.

„Am avut o discuţie cu domnul Paşca şi am ajuns la un numitor comun. Eu mi-aş fi dorit să fiu informat dinainte de această problemă, ca să nu se ajungă la situaţia de miercuri. O să discut cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ca să fie modificat ordinul intern şi procedurile de eliberare a documentelor în cazul bolnavilor nedeplasabili. În cazul de la Dumbrava, toţi beneficiarii au domiciliul într-o locaţie, la domnul Paşca, cel care îi are în grijă. Dacă au acelaşi domiciliu pe cărţile de identitate şi mai adăugăm o adeverinţă de la medicul de familie şi o împuternicire de mână, documente simple, cred că e suficient”, a precizat prefectul Ioan Mihaiu.

În privinţa demisiilor solicitate miercuri de primul ministru, Mihaiu a precizat că aceste decizii aparţin CNAS, menţionând însă referitor la refuzul funcţionarilor de a elibera documentele altor persoane că „în procedurile interne ale CAS, aşa se specifică”.

La CAS Bihor a fost demarată o anchetă internă, conform ordinului dat de preşedintele Gheorghe Ludovic Varga. Ancheta are ca scop lămurirea situaţiei ce s-a iscat miercuri

“Se fac audieri şi se iau declaraţii”, a declarat vineri Cătălina Marinaş, purtătorul de cuvânt al CAS Bihor. Deocamdată nu a fost concediat niciun funcţionar din cadrul CAS Bihor.  

Ministrul Sănătăţii a anunţat, joi seara, că a dispus trimiterea inspectorilor din Corpul de control la CJAS Bihor.

“Considerăm că, derapajul înregistrat la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bihor este unul deosebit de grav. Ca urmare, ministrul Sănătăţii a dispus trimiterea inspectorilor din Corpul de control al MS în colaborare cu Direcţia generală monitorizare control şi antifraudă CNAS la CAS Bihor. Această echipă mixtă de anchetă va efectua cercetări extinse la CAS Bihor, activitatea sa desfăşurându-se în paralel cu ancheta administrativă demarată astăzi. Şi pe această cale, ministrul Sănătăţii îşi exprimă dezaprobarea totală faţă de astfel de fapte şi îndeamnă toţi lucrătorii din domeniul sănătăţii să îşi desfăşoare activitatea zilnică demonstrând cea mai mare consideraţie posibilă faţă de nevoile persoanelor pe care le sprijină”, se arată în comunicatul transmis de către Ministerul Sănătăţii.

Bihoreanul Viorel Paşca, cel care îngrijeşte peste 200 de persoane bolnave, este o persoană fizică. El susţine că discuţiile avute cu prefectul Mihaiu îl mulţumesc, şi atrage din nou atenţia că tot ceea ce el desfăşoară vine în ajutorul statului

 „Oamenii locuiesc legal acolo. Eu am dreptul să primesc în spaţiu câte persoane vreau. E legal. Le-am făcut domiciliu acolo, în acte. Eu le dau să mănânce. E vreo problemă? Nu le mai dau. Să vină şi să îi ia statul. Am făcut cereri către instituţii, să vină să preia o parte dintre ei. Mi-au răspuns că nu au unde să îi ducă. Am bolnavi psihici periculoşi, criminali. Am discutat la Nucet pentru că aceştia trebuie să fie instituţionalizaţi. Mi s-a spus că au o listă de aşteptare de 87 de persoane şi internează 1-2 pe lună. Ar trebui să aştept câţiva ani”, a spus Viorel Paşca. .

„Eu ca să îmi fac o asociaţie trebuie să dărâm acolo tot ce am. Nu am cum să respect cerinţele. Să fac o baie pentru fiecare cameră. Nu pot, din respect pentru donatori. Ar fi imoral. Eu am zis că din donaţii hrănesc nişte nevoiaşi. La noi condiţiile sunt mai bune decât în orice spital sau centru de stat. Bolnavii au condiţii mai bune decât oamenii din comună. Eu nu cer nimic de la stat, nu primesc niciun ajutor financiar”, a mai spus Viorel Paşca.

Oamenii care ajung să fie îngrijiţi de Viorel Paşca sunt aduşi la domiciliul acestuia de către autorităţile incapabile să gestioneze această problemă.

Deşi îl acuză pe Paşca că funcţionează ilegal şi l-au şi amendat pentru asta, statul continuă să îi trimită acestuia bolnavii la poartă.

 „Majoritatea sunt aduşi la noi cu Ambulanţa, din spital. Adică îi aduc cu acte, cu bilet de externare. Sunt săptămâni în care vine Ambulanţa de şase ori. Nu vin doar ambulanţe din Bihor, ci şi din alte judeţe. Dacă pacientul spune în spital că nu are familie şi nu are domiciliu şi nici unde să meargă, asistentul social din spital trebuie să îl trimită pe om undeva. Nu are unde. În Bihor s-a desfiinţat şi centrul de la Bratca, o parte din bolnavi i-am preluat eu. Eu nu umblu pe stradă să adun oameni săraci să mă îmbogăţesc. Ambulanţa îi aduce, inclusiv în comă am primit. Chiar acum zece minute m-a sunat poliţia în legătură cu o femeie de 82 de ani de la Salonta”, a mai susţinut Viorel Paşca, întrebându-se, totodată, cum pot să lucreze instituţiile statului, la modul acesta, cu o persoană fizică.

Anul acesta, la Dumbrava şi Tinca au ajuns, până acum, 150 de persoane. Dintre ele, 50 au decedat, iar altele au plecat voluntar.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!