Scandal în biserica unde slujește adeptul lui Călin Georgescu din Oradea. Preotul Ciprian Mega s-a împotrivit înlocuirii sale

0
Publicat:

Episcopia Ortodoxă din Oradea a vrut să-i pună un înlocuitor preotului Mega, pe perioada în care acesta este oprit de la slujire, dar fața bisericească s-a opus, astfel că oamenii Episcopiei au chemat la fața locului Poliția.

Preotul Mega spune că s-a simțit rău și a chemat ambulanța FOTO: Facebook/Ciprian Mega

A fost circ la biserica unde slujește preotul Mega din Oradea. Acesta s-a opus deciziei Episcopiei Oradea, de a pune un înlocuitor în locul său, pentru perioada cât este oprit de la slujire. Oamenii au chemat poliția, dar și ambulanța, deoarece Mega a susținut că i s-a făcut rău.

 „Astăzi, 20 martie 2025, slujind Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor Înaintesfințite, am primit și răspunsul scrisorii adresate, cu câteva zile în urmă, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a scris preotul pe Facebook, pentru a anunța că urmează să fie dat afară.

Acestea sunt cuvintele postate pe Facebook de preotul Ciprian Mega pentru a da de veste că la biserica Sf. Spiridon, unde este paroh suspendat, ar fi „descins” forțe ce îl vor „mazilit”, adică dat afară din slujbă.

În interiorul bisericii mai erau vicarul eparhial Radu Rus, inspectorul eparhial Vasile Ungur și secretarul Protopopiatului Oradea, Dragomir Balotă, alături de trei agenți de Poliție, precum și doi angajați ai Ambulanței.

 „Delegația Episcopiei a venit, însoțită de poliție, să punǎ alt paroh, pe părintele Augustin, care slujește la capela Spitalului Municipal. S-au certat, părintelui Ciprian i s-a făcut rău și au chemat ambulanța”, a scris și Laura Irina Mega, soția preotului.

Potrivit unei surse care a dorit să îi fie protejată identitatea, lucrurile s-au petrecut, însă, diferit de felul în care le-au prezentat Mega și soția acestuia.

Polițiștii au venit la biserică FOTO: Facebook/Ciprian Mega

„Delegați ai Episcopiei au mers la biserica Sf. Spiridon, dar nu în timpul slujbei, ci după terminarea ei, să-l anunțe pe părintele Mega că pe perioada cât este oprit de la slujire slujbele le va ține părintele Augustin Bar (foto), cel care slujește și la capela Spitalului Municipal din vecinătate. Mega a spus că nu-i de acord, iar pentru că striga, delegații Episcopiei au chemat alți colegi, care i-au cerut să predea antimisul”, a declarat un preot pentru BIHOREANUL.

Antimisul este o pânză care se așterne pe masa din altar, semnată de episcopul locului și având și moaște de mucenici, fără de care niciun preot nu poate ține liturghia: „Fără antimis, care poartă iscălitura episcopului, nu este posibilă slujirea”.

Ce spune poliția

„La data de 20 martie a.c., la ora 10.11, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, pe strada Corneliu Coposu din municipiul Oradea, într-o biserică, există divergențe între mai multe persoane. La fața locului, polițiștii de ordine publică orădeni nu au constatat fapte de natură penală sau contravențională”, mai arată informarea.

Cine este Ciprian Mega

Ciprian Mega a fost reținut timp de 24 de ore, în luna februarie, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, fiind suspectat de complicitate la distrugere prin incendierea intenționată a unui autoturism parcat pe marginea DN 76.

În patru ani, preotul cunoscut pentru filmul „21 de rubini” a fost în centrul mai multor controverse: și-a acuzat unii colegi din Episcopia Ortodoxă a Oradiei că au încurajat homosexualitatea și a fost acuzat la rândul său de legături dubioase cu Moscova.

A încercat să candideze și la alegerile prezidențiale din România, contrar interdicțiilor impuse de Biserica Ortodoxă Română cu privire la implicarea preoților în politică. Iar cel mai recent, a fost acuzat că și-ar fi înscenat incendierea autoturismului, pentru a se victimiza public.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!